Patite, Romanesti

Ca acasa

Doar trei saptamani si deja ma simt ca acasa. Si nu pentru ca as fi descoperit un grup de romani in oras (chiar caut, daca stiti ceva, zice-ti-mi si mie) sau pentru ca as fi intrat pe strada cu magazine est-europene. Nici pomeneala! In schimb, am fost “agatata” si aburita, ba chiar si ametita.

Agatatul s-a petrecut afara, in aer liber, in timp ce alergam cu Olivier iar el a facut greseala sa mareasca putin viteza si sa ma lase in urma. Eu intr-un maieu deloc sexi si cu niste pantaloni trei sferturi facuti scurti cu ceva minute inainte, ma trezesc ca masina ce urma sa treaca pe langa mine incetineste si din ea incepe sa creasca o mana, care se indrepta fix spre….dorsalul meu… Nu simt nicio atingere, in schimb aud “Bonjour!” si un ranjet plin de mesaje care mai de care mai zaharoase. Olivier prinde scena, se intoarce langa mine, eu incep sa rad iar el ma intreaba ce voia nenea? Ce naiba sa vrea? Un sut in fund! Concluzia lui Olivier: sigur vine din Romania! Sau are sange romanesc!  :)))

Aburitul se pare ca este o activitate matinala, pe care unii o practica cu placere si sadism. Imi suna telefonul, madamme x-uleasca, in legatura cu job-ul de Consilier client in aeroportul Blagnac, la care am aplicat. Zambesc larg si imi notez toate detaliile intalnirii de a 2-a zi. Cum intalnirea incepea la 9 fix, undeva pe langa aeroport, Olivier a fost o dulceata si s-a trezit mai devreme, ca sa ma duca la locul cu pricina. Asa era linistit ca nu ma ratacesc.
In lift urc cu inca 2 persoane…coboram la acelasi etaj….sunam la aceeasi usa…apare un nene din spatele nostru care isi introbaga degetul in dipozitivul montat pe usa, asteapta sa bipaie, apoi ne invita inauntru. Pana la 9 ne-am strans 12 oameni. Cum nu vorbea nimeni iar eu aveam limbarita, am inceput sa fac prezentarile, sa-i intreb care de pe unde si ce imi mai venea in mintea neatinsa inca de cafea. Tocmai cand incepeam sa ne destindem, apare o domnisoara blonda, usor voluptoasa, toata in negru, care ne strange mainile la fiecare, la limita ruperii, apoi ne indeasa unul cate unul intr-o sala.
A urmat o prezentare a companiei FDV si a produselor acesteia, apoi ne-a anuntat ca noi suntem acolo doar pentru produsul lor American express, pe care ar urma sa le vindem (desi cardurile sunt, teoretic, gratuite) turistilor care trec prin aeroport. Nimic ciudat pana aici, ati spune…
La inceputul celei de-a 3-a ora blondina a inceput sa ne ia, unul cate unul, la un interviu individual. Primul a durat 10-15 minute, al doilea cam la fel….dupa al treilea se intoarce candidata in sala si ne da marea veste: nu exista nici un fel de contract pentru job, nici un fel de salariu, plata se face strict pe baza de comision, primele 3 saptamani sunt oarecum gratuite, nu exista mai mult de cateva ore de training, dupa care suntem lasati sa ne facem de cap. Exact ce cautam! Si eu, si ceilalti din sala….

Am ramas, totusi, macar din curiozitate, sa vedem cum ne prezinta blondina mega atractivul pachet. La mine a fost simplu: 3 propozitii, dupa care m-a intrebat daca sunt interesata. I-am spus ca am nevoie de timp sa ma gandesc (asa imi place mie sa las o portita), ea mi-a spus ca o sa ma puna in a 2-a grupa, din august si sa dau un telefon pe 20 ca sa stabilim urmatoarea intrevedere, apoi am plecat. 3 ore si ceva de bla-bla si 5 minute de interviu. Minunat!

Minusuri: m-am trezit mult prea de dimineata pentru asa ceva, mi-am purtat hainele bune, de interviu (nu au ramas prea multe dupa ce mi-a hacuit Olivier garderoba), s-a trezit si Olivier ultra devreme ca sa ma poata conduce, am consumat benzina, am pierdut timp pretios de cautat job-uri…

Plusuri: am mai desoperit un ASA NU!, am asistat la 2 ore si ceva de prezentare in franceza, am vorbit in franceza cu ceilalti si le-am ascultat conversatiile (imi este inca imposibil sa intru intr-o conversatie la care iau parte mai mult de 2 persoane….sunt un fel de supersonic iar eu sunt cu bicicleta inca) si am cunoscut oameni, am schimbat numere de telefon si am cazut de acord sa iesim la o cafea – stiti proprii mei prieteni de care va povesteam? Uite ca incep sa apara…. 😀

Ah…da…ameteala… S-a stricat metroul care merge fara vatman. Si tot anuntau ca vine in 20 de minute, dar ca avem si autobuzele care ne pot duce inapoi in oras. Asa ca ne indreptam sageata spre autobuze. Gasim numarul corespunzator directiei dorite, apoi ne adunam inauntru. Mergem 2 statii si suntem anuntati ca s-a reparat metroul. Coboram din nou la metrou. Acolo, surpriza, metroul era inca stricat… A fost cel mai mare numar de putain pe secunda ce le-a fost dat urechilor mele sa auda pana acum…

Advertisements
Standard

2 thoughts on “Ca acasa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s