Patite, Romanesti

Cand te mananca….te scarpini

“Du-te si te plimba!” a zis el… “Du-te si vezi orasele din imprejurimi!” a zis el…. “Sau poti face un traseu! Uite, am si carti cu trasee, ai totul in detaliu!” a zis tot el… Si eu, credula cum sunt, am luat totul de bun si m-am conformat. Sa vezi aventura! Sa vezi ce frumos o sa fie, eu de una singura in miez de natura, intr-o tara care mi-e inca straina, cu o limba pe care inca nu o stapanesc, cu trasee care nu imi sunt familiare…. ce putea sa nu mearga bine? Nu?

Ma apuc eu si fac sendvisuri, le impachetez, imi beau cicorico in graba, ma echipez si plina de emotie si curiozitate ma duc spre gara. Pe jos, ca era aproape. Ajung, ma duc la ghiseu, cer biletul, il primesc dus-intors, ma duc pe peron si ma pun pe asteptat. 30 de minute mai tarziu vine trenul, ma asez langa o domnisoara cu dreaduri si ne punem pe vorbit. Vine controlorul, imi gaureste biletul, imi cere actele justificative pentru biletul gratuit, ma urecheaza ca nu am nu’s ce chestie albastra din locul mentionat pe una din hartiile de o aveam, imi zice ca ar trebui sa ma puna sa platesc biletul, dar ca e baiat bun si ma iarta….reiau discutia cu dreduita, aflu detalii, sar ca fripta cand imi dau seama ca trenul e deja oprit in statie si eu inca pe scaun…

Pibrac….inspir adanc aerul de oarecum munte…scot vestitele carticele din rucsac si incep sa citesc. Cum iesiti din gara, faceti dreapta si iar dreapta. Ma opresc, ma duc in cealalta dreapta, merg putin, dupa care imi dau seama ca prima data o luasem in dreapta care trebuia si ma intorc iar. Urmez in continuare instructiunile din carte, pana imi dau seama ca nu sunt unde ar trebui sa fiu. Il sun pe Olivier, sa ma ghideze (el la birou, eu in lume). Aflu ca boulodrome nu este un loc cu apa (ce vreti, asa mi-a spus intuitia), ci un loc cu terenuri pe care se joaca petanque (un joc de-al lor, cu o bila de metal care se arunca peste bilele celorlalti – foaaaarte distractiv!). Revin a 2-a oara pe drumul cartilor. Sa inceapa aventura! zic.

Merg…si merg…si merg… case frumoase, aerisite, cu teren mare si verde in fata. Frumos, n-am ce zice. M-as cam retrage intr-una din ele la batranete. Cam un km mai tarziu se termina casele si drumul continua singuratic printre copaci si campii arate de toamna. Apoi se termina si campiile, care sunt inlocuite de copaci. Multi copaci. O padure chiar. Frumos, verde, racoare, cip-cirip. Ganduri zen care mai de care mi se perindau prin minte. Nu de alta, dar ca sa nu le faca loc celor negativiste, de genul….ce naiba caut eu de nebuna, singura in mijlocul padurii? daca vine un psihopat eu ce naiba fac? cum se zicea in franceza…au secours? si cum naiba se striga asta? Ah, uite…unii mai si alearga pe aici…trebuie sa fie de bine, nu? Adica…sper… Iiiii…ce-a fost aia? Sper ca o soparla….

Vreo 2-3 km mai incolo eram cea mai zen persoana din padure (nu se pune ca eram singura). Mai sa trag un chiuit cand am revazut indicatoare la marginea potecii, care imi confirmau ca sunt pe drumul cel bun. Incepusem sa ma simt putin ratacita… Cu depozitul refacut de entuziasm maresc pasul, tot curioasa sa vad unde ma duce traseul….ca doar nu ma plimba asa…degeaba…prin padure. Sigur e si ceva de vazut, ca ei asa zic in carte – o casa veche si o gradina sociala (ce-o mai fi si aia). Se ingusta poteca, se intetesc mustele, la fel si zgomotele. Dupa care liniste….copacii se termina brusc si ma trezesc pe marginea unui camp, pe o poteca oarecum practicabila, cu noroi pe alocuri si bolovani pe unde nu era noroi. Zgomote cat cuprinde in copaceii din dreapta. Eh, sunt soparle…imi ziceam eu ca sa ma linistesc. Va dati seama ca aici sunt 2 posibilitati? Ori Franta trece printr-o invazie de soparle, ori cele cateva existente m-au urmarit toata ziua!

La un momendat pun piciorul drept pe un bolovan si cand sa-l pun si pe stangul in fata lui m-am oprit, simtind cum mi se scurg fiori reci de transpiratie pe sira spinarii. Din mijlocul drumului a plonjat arcuit spre stanga un sarpe. Nu serpalau sau serput, cum se mai gasesc pe la noi la tara. Nu, domne’! SARPE! Mare, gras, sanatos si fortos – am vazut dupa cum s-a propulsat. Tot ma gandeam eu ca sunt singura si a nimanui…. Dau ghiozdanul din spate, tot cu ochii la locul unde l-am zarit ultima data pe impielitat, iau ghiozdanul in mana stanga, lipit de picior, inima in dinti, si pasesc usor dar totodata repede. Uf, am scapat si de data asta!

N-apuc sa ma bucur mult de faptul ca sunt inca intreaga si necompostata, ca mi se termina bolovanii si ma trezesc fata in fata cu ceea ce noi am numi un drum national, destul de circulat, dar caruia ii lipseau trotuarele. Mno, bun asa! Si io incotro o iau acum? Ca semnele de pe marginea drumului erau vreo 2 dar niciunul nu corespundea cu ce aveam eu in carti. In dreapta asezare omeneasca, in stanga asezare omeneasca, dar niciun indicator pentru vreuna din ele. Aleg sa merg inainte si dau de alte semne micute si nespecificate in carti. Il sun pe Olivier, sa ma descurce si de data asta, doar ca uitasem un amanunt: habar nu aveam unde sunt! Si nici pe cine sa intreb nu aveam, ca masinile curgeau cu viteza. 30 de minute mai tarziu, 1000 de intrebari localizatoare si familii intregi de nervi femeiesti pentru ratacire, primesc indicatiile mult asteptate. Le urmez, iar case frumoase si aerisite, ce m-as retrage aici la batranete, uite ce caine mare si negru, care latra amenintator la mine peste gardul mic rau….iar semne, de data asta asemanatoare cu ceva din carte dar nu foarte clare….sun iar ghidul, ii inchid pentru ca tocmai imi iesise in cale un om viu pe care sa-l intreb, aflu ca sunt unde trebuie dar mai bine nu continui, ca nu e aleea curatata si nici semne nu prea sunt cum trebuie, plus ca trebuia sa ajung la tren in vreo 2 ore…. macar aflu cum sa ajung inapoi in gara, la vreo 2 km distanta de mers printre masini.

Sa mai spun ca in Pibrac nu am gasit un loc de unde sa imi iau o inghetata? Cafeaua la terasa era deja un lux. Nici macar oameni nu prea am vazut prin orasul ala. Dar a fost frumos pana la urma….am mers vreo 4 ore incontinuu, sunt rosie la decolteu, ma dor picioarele de numa’, n-am vizitat nimic deosebit, am vorbit cu 2 oameni, nu mi-am luat amenda de la nenea controloru’, m-am deshidratat, in ciuda celor 750 cl de apa, drumul de intoarcere era, de fapt, drumul pe care plecasem initial….am prins trenul de retur si nu am intarziat la intalnirea cu jumatatea…. De fericire, am mers la cumparaturi in Auchan!

Ce oras sa aleg urmatorul? Sunt asa nerabdatoare….

 

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s