Patite, Romanesti

La cine m-a?…

Se trezeste intr-o seara partea frantuzeasca a cuplului ca ar cam avea chef de film. Da’ nu asa…acasa…cu fundul pe canapea…doar noi doi si-o sticla cu bere. Nu, domne’….la cinema! Cum sa te pui cu asa dorinta arzatoare? Luam laptopul, cautam lista de filme, nimic in versiune originala (VO) engleza si nedublat, asa ca mai asteptam. Azi asa, maine asa…intr-un final apare si VO engleza…ceva sefeistic…hai sa mergem ca nah, pofta-i mare. Cum eu uitasem deja ca am mai fost o data, prin iarna, la cinema aici, am mers din curiozitate, sa vad cum este (nu, nu! nu este de ras!).

Domne’, va zic: francezii astia din Toulouse nu stiu sa vada un film la cinema! Adica…nu stiu sa il vada cum trebuie! Ajungem inauntru, cu biletele cumparate de acasa, ne scaneaza tanti mobilul, intram la raionul cu popcoarne si inghetate, luam o apa si intram. Prima surpriza: sala ultra mica! Si foarte curata… Aflu (a 2-a oara dar…deh…uitasem) ca nu e cu numar de scaun, ci pe apucate. Asa ca ne apucam si noi doua scaune ramase libere….oarecum pe la mijloc. Oricum, oriunde ne-am fi asezat, tot aproape de ecran eram, asa era de mica sala. Ma gandeam cu groaza cum or sa imi iasa ochii ca la melc de la miliardele de pixeli care imi vor invada retina. Ca sa nu mai pomenesc de urechi…

Cat am mai avut lumina aprinsa, am scanat sala. Oameni ultra normali, imbracati la fel de normal (oarecum o modestie eleganta care se intalneste pe aici pa peste tot), fara briz brizuri, fara burti si cefe late… Nici popcorn nu prea era prin sala… Mmm…popcorn…incepuse deja sa mi se miste aerul prin stomac…

Putina publicitate (unele spoturi la fel de proaste cum am mai vazut pe la Bucuresti cand mai scapam in fata vreunui televizor pornit), luminile stinse si incepe filmul. Un film bunicel (doar nu vreti sa imi amintesc numele, nu?), a reusit sa ma mentina aproape treaza, nu l-as mai vedea a 2-a oara. Dupa ce s-au reaprins luminile si ne pregateam sa plecam, aveam un sentiment ciudat ca lipseste ceva. Am facut o retrospectiva: frig a fost bine de tot in sala, ca mai aveam putin si ma bagam cu totul sub Olivier, nu doar cu picioarele si mainile; popcorn pe jos la sfarsit am vazut… ce lipsea? Si mi-am dat seama: n-a sunat niciun telefon! Ma, dar nici macar un zbarr…un sms….ceva! Nimic! Si nici oamenii nu au comentat intre ei… Ah, si…ochii si urechile au ramas intacte…cumva sunetul si imaginea au fost asa cum trebuie.

Pai cum vine asta….sa mergi la cinema si sa te uiti la film? Sa nu iti suni tu prietenii ca sa le spui ca uite, ce tare esti tu, mananci seminte la film… sa nu vorbesti pe mai stiu eu ce aplicatie cu tipul care incearca sa te scoata la o caftea doar pentru ca l-a starnit poza ta in costum de baie pe care o ai la profil…sa nu mananci seminte in ceafa celui din fata ta…sa nu iti pui picioarele pe umerii vecinului din fata… Dragii mei, va rog, cand mai ajungeti prin Toulouse, mergeti la film si invatati-i pe francezi cum se face!

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s