Prieteni, Romanesti

Cortul din gradina

Cum, voi n-aveti asa ceva?! Ca nici noi… gradina in care sa punem cortul…cort avem….

Asadar, din lipsa de gradina pentru cort, am plecat la prieteni, in Montesquiou. Conditiile, ca de obicei: oameni pe care nu-i cunosc, intr-un loc pe care nu-l cunosc, o limba inca nedeslusita, facand activitati necunoscute. Sa inceapa distractia, zic. Si a inceput…

Vineri seara, cand eram inca pe drum, am prins o furtuna ploioasa cum de mult n-am mai vazut. Asa ploua, ca nu ne mai auzeam nici macar gandurile. Stergatoarele scosesera limba d-un cot si parbrizul tot plouat ramanea. In cele din urma am facut ceea ce facusera si altii inaintea noastra: am oprit masina pe dreapta, cu avariile puse, asteptand cuminti sa se mai rareasca ploaia macar putin. Cat sa vedem dunga drumului.

Intr-un final am ajuns la destinatie: o casa veche, frumoasa cum imi place mie, cu povesti, amintiri si antichitichi. Imprejuru-i mult verde, copaci diversi, o piscina pitita bine si chiar un iaz. Fara gard, ca numai Bambi ar fi putut sa vina in vizita (asa numesc ei toate caprioarele ce ne-au iesit in cale). Am cautat cel mai zvantat loc si cat mai drept cu putinta, am numarat pana la 2 si cortul s-a ridicat inaintea noastra. Voi stiati ca aveti buzunare in interior? Si loc de agatat lumina? Si un miros bizar de picioare nespalate (sigur nu era de la noi, ca in casa aveam acces la dus si apa calda)…

Prima mea experienta in cort. Uhm…interesant, as putea spune. Am descoperit ca nu imi place sa dorm cu picioarele in deal, ca-mi vine tot sangele in cap si imi simt fiecare vinisoara. Nici cu picioarele la vale, ca imi amortesc toate cele din lipsa de sange. Totusi, amorteala a fost mai buna ca durerea de cap. Ah, si am mai descoperit ca nu ai nevoie de ceas desteptator – este imposibil sa ramai in cort dupa ce rasare soarele, chiar si printre copaci – asta daca nu iti place sa te coci la foc molcom, bineinteles…
Am ascultat natura, care a avut foarte multe de spus. In prima seara, ca in a 2-a, dupa ce s-a oprit ploaia (care se aude foarte placut din cort), am auzit o nunta si ne-am simtit oarecum ca facand parte dintre meseni (n-am gustat bucatele, dar in schimb n-am ratat niciun acord).

Din nou, cuplul O&O a gatit si, din nou, gazda a zis ca ne pastreaza. Eu zic ca incepem bine, nu? Adica….in stilul asta cu siguranta vom primi invitatii multe si dese. Vin sa aiba, ca noi venim cu retetele! 🙂

Vineri seara, dupa ce am ajuns, ne-am indreptat picioarele catre centrul mare al orasului (asta daca nu este sat). Acolo se pregatise o mica petrecere sateasca, cu muzica, d-ale gurii si, bineinteles, alcool. Cand am ajuns, am gasit multa liniste si mult intuneric, pentru ca furtuna izgonise curentul electric. Am cantat fiecare pentru sine si ne-am linistit burtile amenintate cu gratar indesand multa paine cu un carnacior anemic = sendvis. De la atata intuneric si zumzaiala ni s-a facut somn, asa ca ne-am strecurat usor pe langa cimitir, inapoi in cortul nostru verde si cald.

Diminetile mi-au placut cel mai mult, cu oamenii inca murdari de somn pe la ochi, voci neatinse de cafea si soarele cu zambet si intelegere. Cafea proaspata, paine frantuzeasca, unt si gemuri felurite. Asa ne reporneam motoarele, cat sa ajungem pana la dus si sa ne trezim de tot.
Apoi mi-au placut plimbarile prin imprejurimi, fuga la festivalul de jazz din Marciac si grupul de gatit. Pranzul imi amintea negresit de scenele din Les petits mouchoirs (cine nu l-a vazut, sa faca bine sa corecteze!): o masa mare din lemn, plasata strategic intre drum si casa, cu mult verde atarnand de peste tot, si cu bucate multe si felurite asezate pe rand in fata noastra. Si atmosfera, bineinteles…. Prieteni de ani de zile, care stiu sa fie in vacanta, cu glume si povesti. Si vin…nelipsitul vin, langa fundul de lemn impodobit cu branza si paine.
Am avut chiar si un pisoi portocaliu, pe numele lui Poopy (dap, un cacutz mai mic, din cauza unei experiente dureroase din copilaria lui), care raspundea de fiecare data cand era strigat.

Inca nu ma obisnuiesc cu drumurile line si peste tot, cu satele frumoase ca ale noastre, dar in acelasi timp total diferite de ale noastre, cu oamenii care saluta strainii pentru ca uite ce frumos e afara, cu “ça va” si pupaturi la fiecare revedere (indiferent de dimensiunea grupului sau de numarul cunoscutilor intalniti pe strada), cu vinul si branzeturile, cu detaliatul a tot ceea ce a fost, este si va fi… Si sper sa nici nu ma obisnuiesc cu ele…imi plac si imi place ca ma surprind atunci cand ma astept mai putin. Oarecum imi reamintesc de diferente si asta e bine.

Eh…ca ni s-a terminat weekend-ul si a trebuit sa strangem cortul inapoi in forma lui rotunda, sa luam la subsoara sticla de armagnac proaspat achizitionata si sa ne intoarcem de unde am venit. De suparare am iesit o tura cu bicicletele prin oras, am mancat un pepene galben si am gatit o crema de zahar ars delicioasa (sarumana, mami!). V-as fi pus poze cu flan aux oeufs (sau crema de zahar ars, cum ii zicem noi), dar s-a evaporat de la caldura…tot ce-a ramas in urma ei au fost gemete de satisfactie. Dar mai facem, poate atunci reusim si poze.

Voi ati incercat sa faceti amor in cort, cu tantari si zbrandunele ca martori si printre milioane de picaturi de transpiratie? Si ati reusit?! Dar in natura, sprijiniti de un copac pe care misuna grabite familii de furnici? Sau in iarba, printre gandaci si frunze uscate?

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s