Acasa, Romanesti

Portiragnes plage versus Valras plage

Ieri, pentru prima data pe anul asta, am stat cu burta la soare, cu nisip in talpi si marea in urechi. Nici macar nu m-am bucurat pe masura, atat de incredibil mi s-a parut!

Am pregatit de cu seara o tarta pe care cu greu ne-am abtinut sa n-o mancam asa, fierbinte si aburinda si frumos mirositoare cum statea in tava. Un pepene galben, o sticla cu apa, prosoape, crema cu protectie 30 (ca lui asa ii place, chiar daca e alb ca toata mobila din casa si se inroseste imediat daca rateaza vreun petic de piele), carti de citit si aparatul foto – toate au fost puse tacticos in genti dis-de-dimineata si apoi langa berea rece din masina prietenei cu care am mers (a noastra cere la doftor). Toata trupa s-a pus in miscare la 10 dimineata, cu scopul de a fi la 12 cel tarziu deja desfasurati pe plaja. “Hai sa mergem duminica, e ultima zi din weekend-ul asta prelungit si drumul va fi liber la dus” a zis el. Noi ne-am conformat, si am facut 3 ore pe drum, intr-un trafic uimitor de congestionat pentru 3-4 benzi pe sensul de mers, autostrada aproape tot drumul si plaje multiple ca sa ai de unde alege. Mai ca ma ducea cu gandul la drumul spre Marea Neagra, statiunea Mamaia…doar ca oamenii erau infinit mai civilizati din masinile lor curate si pline cu de toate.

Prima oprire: Portiragnes plages! Palmieri, multi copaci cu flori roz, curatenie, abia de vedeai oameni pe strada. Or fi toti pe plaja, mi-am zis. Nu erau, cum aveam sa vad dupa ce am parcat masina intr-o parcare amenajata langa plaja si fara plata. 20 de pasi pe un drum cu urme de nisip si multe bicilete parcate de-o parte si de alta si apoi….ea, dragostea mea de-o viata! Marea, de data asta rosiatica din cauza nisipului si el usor rosiatic, tot involburata, cantand aceeasi melodie cunoscuta si draga mie, chiar daca in franceza de data asta. Ah, cat imi lipsise nisipul fierbinte framantat sub talpi…si scoicile perfecte si mirosul inconfundabil de piele arsa de soare si racorita in apa sarata si rece!

O mica terasa-restaurant amenajata discret in stanga, pe plaja, cu vreo 30 de sezlonguri insirate. Apoi nisip, prosoape si umbrele, ba chiar mini-corturi speciale pentru plaja. Fiecare cu ce isi adusese de acasa. Si liniste….multa liniste. Nicio muzica nu razbatea de nicaieri. Doar murmur de ganduri si rasete de copii. Si marea, bineinteles! Din cand in cand mai trecea un nene curat si zambitor, care isi canta gogosile lui bune si proaspete.

Cand berea s-a terminat, soarele a mai coborat si a facut loc vantului, scoicile au fost adunate (activitate omniprezenta, de fiecare data cu un proiect in minte pentru scoici, dar nerealizat pana acum…cine stie….), consiliul a hotarat sa mutam locatia, in cautare de inghetata imoral de mare si plina de calorii.

A 2-a oprire, Valras plages. De cum am intrat in statiune am avut un deja-vu. O mare de masini si oameni se amestecau pe stradutele inguste, facand inaintarea greoaie. Multe case isi ofereau paturile pentru aventuri de-o noapte sau un weekend, intocmai ca prostituatele in cautare de clienti. Straduta dadea intr-o alta strada, ceva mai mare, paralela cu plaja, indesata de masini care cautau un loc de parcare. Un trenulet alb care plimba cei 2 turisti, oameni cu burti si cefe late, femei ingalate, copii grasi, un aspect de ieftin si la gramada….multe terase cu oferte imbatabile si clienti dornici sa le incerce. Magazine sezoniere, cu multe nimicuri care imbiau sa fie cumparate… Sora frantuzeasca a bunicii de la Marea Neagra! Bleah!

Macar clatitele si inghetata au fost bune… Si mirosea frumos a fructe de mare proaspete… Dar, oricat de frumos ar fi mirosit, tot nu m-ar fi convins sa raman fie si pentru o noapte… Nu imi era dor de peisajul asta, prea bine cunoscut. Nici de parintii pentru care propriul copil nu inseamna mare lucru si li se pare normal sa il apostrofeze mult si inutil in fata mea pentru ca ii atrasesem atentia ca vine o masina, sa se dea putin din drum…

A fost frumos ieri la mare! Si am promis sa revenim inca o data anul asta, ca se anunta vreme frumoasa in septembrie. Cu siguranta nu in Valras! Din fericire oferta este mare si variata, sa ajunga pentru toti. Ah, si la intoarcere am avut un apus de soare in fata noastra timp de 2 ore. Mai intai galben ca o banana coapta, apoi portocaliu ca pepenele de mai devreme si intr-un final rosiatic…s-a desfasurat tot printre dealuri si copaci feluriti, lasandu-ne sa intrevedem in departare muntii. Multumesc, natura, pentru frumusetea ta!

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s