Cu inima, Romanesti

Parca ieri…

M-am trezit intr-o dimineata cu pofta de vin si branza, ambele cu gust frantuzesc. Si am stiut ca vreau sa-mi serbez cei 31 de ani in Franta. Apoi am stiut si mai bine ca vreau sa fie in Toulouse. Abia il cunoscusem, nici macar nu ne tinusem de mana, dar astea sunt detalii. L-am intrebat daca ne gazduieste pe mine si cei 2 prieteni pe care voiam sa-i am la impartitul sticlei de vin, mi-a zis da si asta a fost. Din 2 prieteni a ramas unul la imparteala, dar restul a fost perfect. Cu fluturi in stare de negare si multe emotii ascunse bine in sacosa. Ba chiar si cu o hartie pe care scrisesem candva numele meu pentru un curs, hartie care acum statea fix acolo unde ma durea cel mai tare: in dreptul inimii. Asa l-am asteptat in fata “casei” pe 6 septembrie 2013, timp de cateva ore. Cu toata inima facuta mica si ascunsa in coltul din spate de frica sa nu mai fie chinuita, nici n-am realizat ca viata mea se schimba in clipele alea. Eram asa de amortita, ca putea sa ma calce pe picioare si n-as fi simtit. In schimb i-am simtit emotiile cand a tasnit din masina parcata stramb si m-a strans in brate, pana in suflet. Acolo este si astazi.

6 septembrie 2013 – cea mai frumoasa zi din vechea si noua mea viata. Nici macar nu este ziua mea de nastere 🙂 Desi…pare ca de atunci am renascut intr-o femeie superlativ de fericita, care se trezeste in fiecare zi zambind alaturi de cel mai minunat om din univers. 

Am stiut dintotdeauna ca exista si l-am cautat fara incetare, fara macar sa obosesc, fara sa ma las descurajata de toate esecurile avute si de toate persoanele nepotrivite care mi-au trecut pragul. Iar cand l-am strans la randu-mi in brate….am stiut ca l-am gasit. Nu pot decat sa va doresc sa ajungeti sa intelegeti pe propria voastra piele despre ce scriu aici 🙂

Cum stateam noi imbratisati si ne bucuram de noi, mi-am dat seama ca s-a facut un an. Fara sa am timp sa reactionez am inceput sa plang. I-am spus atat de multe si am simtit atat de mult in cele cateva lacrimi de fericire, ca nu am putut articula cuvinte. Ma uitam doar la el si ii multumeam mamei lui ca mi l-a dat, universului ca mi l-a pastrat si lui ca m-a gasit. De altfel, sunt cu lacrimile innodate in gat de fiecare data cand ma gandesc la noi….la cum stim sa fim impreuna, la cum ne iubim, la cum este de frumoasa viata asta in echipa.

Si…Calin, iti multumesc! Esti singurul martor al acestei zile atat de importanta pentru noi. Asa cum scrie de multe ori pe peretele tau, ai fost acolo! Abia cand m-am uitat in ochii tai mi-am dat seama la ce te uiti…la doua jumatati care s-au gasit in sfarsit si acum formeaza un intreg. Stiu ca va veni si ziua ta de intregire, mai ai doar cateva lectii de invatat pana sa fii o jumatate intreaga. Si sa stii ca ne lipsesti!

Si…familia tuguiatilor, Paula si Razescu, multi ani inainte! Si haideti odata cu mini-tuguiatii, ca am obosit sa va tot intreb 🙂

Maine vom fi pe mal de Garonne, cu branza, vin, tarte si prieteni. Si vom bea pentru noi, pentru restul vietii impreuna, pentru iubirea neasteptata dar nemarginita care s-a abatut asupra noastra ca o ploaie de vara. Sa fie mereu vara, ca tot imi place asa de mult!

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s