Romanesti

Si acum incotro?

De mai bine de un an am inceput un proces greoi initial si cu rezultate frumoase, dar care este continuu si nu permite intreruperi. Asa mi-am descoperit parti din mine despre care uitasem sau chiar nu stiam ca sunt acolo. Asa am inceput sa caut mai cu foc lucrurile, ideile, conceptele, principiile, oamenii, activitatile, cartile si orice ma face fericita, dar mai ales se potriveste cu cine sunt. Si credeam ca gata, am reusit. Ca uite ce bine sunt eu cu mine si ce frumos sta pielea pe mine. Apoi am decis sa ma mut si sa las toate cele de pana atunci in urma. Nu stiam insa ca las si starea aia de bine abia regasita.

Asa se face ca m-am trezit cu zeci de cutii in care impachetasem sute de lucruri, toate ale mele si toate reprezentand bucatele din cei 31 de ani de pana atunci. Ba de unele cutii a trebuit sa me despart, pentru ca nu mai aveau loc nici in bagaje si nici in noua mea viata. Si a venit 9 iulie, cand am deschis ochii direct in noua viata, cu om zambitor in stanga patului, cu o casa pe care nu o recunosteam si careia nu-i apartineam, cu lucruri inca pe drum, fara prieteni, fara limba mea draga, fara job, fara nimic de care si caruia sa-i apartin. Aveam o ameteala sora cu confuzia, cand nu prea intelegeam prea bine ce si cum, cand nu ma regaseam niciunde, oricat de tare m-as fi cautat. Si m-am cautat peste tot! Pana am obosit si m-am lasat pagubasa. Abia atunci am reinceput sa ma gasesc. Nu mai eram eu asa cum ma stiam, bibelourile nu mai erau la locul lor in casa dinauntru, nici macar tablourile… Peretii iarasi goi, cutiile nedesfacute si neetichetate. Asa ca m-am pus pe treaba. Mi-am suflecat manecile, mi-am tras batic protector de praf, am luat o foarfeca si am inceput sa despachetez. Unele cutii m-au facut sa zambesc, caci ascundeau poze cu amintiri dulci si carti frumoase, altele insa au scormonit si nu mi-a placut, asa ca am decis sa le scot in colt de strada, poate le vede cineva si are nevoie de ele inainte sa apara masina de gunoi. A ramas gol in locul lor.

Sunt vreo 9 ani de cand eram boboaca in HP. Inca de pe atunci stiam ca nu fac ceea ce mi-ar placea cu adevarat. Inca de pe atunci nu stiam sa definesc acel job care sa ma faca sa zbarnai luni dimineata de placere. Intre timp am schimbat functii, ba chiar companii si tari. Am incercat hobby-uri diverse, toate egal de interesante, dar niciunul definitoriu. Niciunul in afara scrisului, care mi-a devenit drog. Cand nu scriu despre ce simt si experimentez, despre mine, imi vin in minte zeci de titluri si subiecte. Cand nu sunt in fata laptopului si nu am nici agenda la indemana scriu textele in minte. Imi place enorm sa scriu si are un efect mai puternic ca o ciocolata calda in miez de iarna. Dar e asa numai cand scriu bucati din mine si ceea ce inseamna ceva pentru mine. De fiecare data cand am incercat sa scriu orice altceva “la cerere”, nu mi-a iesit. Asa ca varianta in care as face bani din scris nu prea pare sa fie realizabila. Cel putin nu acum…

Scris…nu….briz-brizuri….nu….ghid turistic roman in Franta….nu… O vreme am aplicat roboticeste la joburi de order admin, pentru ca era ceea ce stiam sa fac conform CV-ului. N-a mers, pentru ca, chipurile, e nevoie de mai multa franceza, chiar si pentru job-uri unde se vorbeste engleza. Apoi am inceput sa aplic la joburile ale caror nume incepeau cu assistant, pentru ca nu cereau o experienta pe care eu nu o am. N-a mers nici aici, din varii motive. Au urmat agentiile furnizoare de nounou. A mers si acum lucrez part time ca baby-sitter. A mers, pentru ca se potrivea cu dorinta mea de timp liber numai bun de gasit jobul vietii. 2 zile! Dupa care n-a mai mers nici asta. Pentru ca seara in tramvai, in drum spre casa, nu ma simt femeie de 32 de ani dar nici adolescenta, in ciuda fetei care imi zambeste in geam, cu blugi, tricou si pantofi sport, parul desfacut pe umeri si fara machiaj. Pentru ca cei 2 copii rasfatati nu imi provoaca vreo sclipire de geniu sau vreo provocare. Pentru ca tavalitul pe jos cu niste copii care nu sunt ai mei si pentru niste bani care nu sunt de ajuns nu reprezinta visul meu. Pentru ca o pereche de parinti are pretentia ca baiatul lor de 5 ani sa nu topaie, sa nu tipe, sa nu alerge si sa nu se tavaleasca pe jos iar asta contravine convingerilor mele. Pentru ca vreau mai mult de la mine. Pentru ca pot mai mult.

Si mor de ciuda ca nu stiu. Ma intreb de vreo 3 luni, ma intreaba si ceilalti, citesc, incerc…degeaba. Nu am nici cea mai vaga idee ce anume vreau sa fac. Tot ce stiu e ca vreau sa fac de toate pentru toti, in ideea ca asa nu m-as plictisi de un job liniar si monoton. Dar stiu si ca nu merge asa. Ca nu le pot face pe toate si ca va trebui sa aleg intr-o zi. Doar ca…sa ma pice cineva cu ceara incinsa pe talpa si eu tot nu stiu cum naiba fac asta. Cum aleg in asa fel incat sa stiu ca am ales bine? Sau ma alege el…jobul…pe mine? Cum functioneaza lucrurile astea? Sa ma ajute cineva aici, ca simt ca imi pierd mintile!

Am 32 de ani si sunt bona. Nu mi-e rusine de asta, dar simt timpul cum trece. Tic-tac. Tic-tac. Si parca vad atacul de panica varstei fara job cum imi da tarcoale. Si iar ma intorc pe cele jdemii de site-uri pe unde am profil si aplic in nestire la toate job-urile la care mi se pare ca as avea o sansa, chiar daca sunt constienta ca aplic doar ca sa imi spun ca uite, vezi, incerci… desi stiu prea bine ca nu incerc cum trebuie si nici unde trebuie.

Am facut zeci de liste cu criterii si caracteristici pe care apoi le-am clasificat. M-am intrebat in fel si chip. Mereu acelasi raspuns prea vag si prea larg ca un fund de vedeta porno. Sa fie cu oameni, ba chiar si copii din cand in cand, sa creez lucruri, idei, evenimente, concepte, sa stie lumea de mine, fie ei si numai 5, sa castig binisor (prefer sa am timp pentru familie si bani mai putini), sa pot lucra si de acasa, cu bebele mufat la san, sa fie provocator si incitant… Mai departe de atat stiu cum vreau sa imi arate biroul si pot vedea chiar cartierul si casa in care locuim. Dar nicio urma de idee despre el, jobul vietii.

Mi se pare normal ca primesc numai raspunsuri negative pe unde imi trimit CV-ul, pentru ca aplic cu inima stransa, stiind clar ca nu este jobul meu. Aplic poate pentru ca nu imi place sa traiesc capusa pe spinarea omului, pentru ca nu sunt facuta sa frec ferestrele si sa spal vase, pentru ca am nevoie de 60 de ore muncite pe luna ca sa primesc asigurarea de sanatate, pentru ca imi lipseste contactul cu oamenii si iesitul pe usa dimineata cu un scop…. In niciun caz pentru ca ma atrage jobul ca un magnet de frigider.

Mama ma-sii de treaba! Ca bine era cand singura mea intrebare era ce jucarii sa iau cu mine la gradinita si cum sa ii mai fac fratelui meu viata amara. Cand imi doream cu ardoare sa ma fac om mare si sa ma duc la serviciu, numai ca sa scap de lectii si teme. Cand nu stiam cu ce se mananca viata asta si nici cat de mult o sa imi doresc mai tarziu sa mai fiu, macar si pentru o clipa, copil.

Voi, cei carieristi, cum ati procedat? Ziceti-mi si mie, sa nu o iau razna incercand si nereusind! Nu de alta, dar mai am atatea de scris… Haideti, va rog! Dau o tarta cu mere, stafide aurii inmuiate in coniac si nuci romanesti.

Advertisements
Standard

2 thoughts on “Si acum incotro?

  1. Cand afli cum, sa imi zici si mie 😀 Acelasi sentiment ma incearca, oricat m-as gandi nu stiu ce as vrea sa fac, ce mi s-ar potrivi, ce mi-ar placea etc.
    Din fericire, urmatorul an o sa fie ocupat cu alte treburi frumoase, si sper ca poate voi avea vreo revelatie cu ce vreau sa fac 😀

    • Mada, cum aflu iti spun. Nu stiu cum este, dar usor sigur nu-i! Eu sunt printre cei norocosi, care au libertatea de a face absolut orice isi doresc, doar ca nu stiu ce anume. Asa ca le iau pe rand. Copii nu, am vazut deja. Nu stiu ce va urma, dar nu ma las pagubasa. Dar promit: cum aflu ceva, fac sharing! Distractie placuta si dulce! :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s