Romanesti

Si am revenit la pufosenie si roz

Nu am avut incotro, de altfel. Ieri, dupa ce am impartasit cu voi starea mea usor maronie, am avut parte de o surpriza minunata: niste oameni si-au rupt din timpul lor si si-au lasat problemele lor deoparte pret de minute bune pentru a imi ridica mie moralul. Si a mers! Desi aveam in plan sa ies devreme din casa si sa rezolv chestii, am ramas in fata laptopului pana aproape de 1, raspunzand la mesaje si vorbind cu oamenii. Asa am aflat ca nu sunt asa de speciala, ca sunt si altii (altele, mai bine zis, ca se pare ca ne afecteaza doar pe noi, femeile) care se framanta pe acelasi subiect. Am mai aflat ca sunt acolo, in lume, oameni care imi citesc articolele si, in plus, le pasa de mine suficient de mult incat sa incerce sa ma faca sa ma simt mai bine. (Calin si Mada….inca va astept, mai aveti ragaz pana la pranz)

Si am realizat un lucru (pe langa briosele cu banane, papaya, mere si lamaie): in afara celor cativa norocosi care fac deja ceea ce le place (printre care si Pacificatorul), noi, restul oamenilor, suntem intr-o vesnica framantare. Iar acesti oameni se impart, la randul lor, in cateva categorii: cei care si-au dat seama ca nu sunt unde trebuie si s-au pus pe cautat, cei care nici macar nu stiu de ce sunt nefericiti si frustrati la job si cei care nici macar nu stiu ca sunt frustrati si nefericiti la job, dar isi varsa naduful acasa. Interesant este sa vad cum pentru unii oameni (as zice majoritatea, dar ati zice ca generalizez) este oarecum rusinos sa recunoasca aceste frustrari in public. Ceea ce eu, mai exhibitionista din fire, nu prea inteleg. Cum te pot ajuta oamenii daca nici macar nu stiu ca ai o problema? Pentru ca da, oamenii pot si vor sa ajute. Fie cu o vorba buna pusa acolo unde trebuie, la rana… La mine au facut minuni vorbele voastre. Si va multumesc!

Ieri am primit o muzica de uns sufletul: 

Cineva mi-a reamintit ceva ce incepusem sa uit:

Apoi am citit un mesaj care m-a atins in feluri diferite, in locuri diferite…

Dupa ce am terminat de vorbit am scris acest mail Pacificatorului:
I’m still in front of the computer because some people replied to my article in different ways, because mails like this are surprising and encouraging… I am smiling now and i feel much better 🙂

I cried earlier…twice… first with Tatiana and then with my cousin from Portugal. Oana’s mail is the third 🙂 Oh, with Marilena, too…
I feel so lucky right now for so many reasons!!! I have no words to express it! I can only say I’ve got my enthusiasm back! And these people…. I simply love them!
And I love you, my special gift! And remember that I am proud of you!
Pofta mare, dragul meu minunat!
P.S.: someone suggested me earlier to try event organizing, just 1 hour or so after you did the same 😉
Asta ca sa stiti ca aveti efect! Ieri am inchis laptopul, am sters lacrimile si m-am bucurat de briose si cafea, de pranzul rapid, de cei doi copii frumosi cu care ma joc in fiecare zi si de care simt ca ma indragostesc – au picioare musculoase, nu sunt deloc pudici, spun ceea ce gandesc, iarta repede, stiu sa lase de la ei, rad aproape non-stop si inventeaza mereu cate ceva. Iar azi continui: iar briose, o repriza de alergat, o plimbare prin oras, o tarta cu spanac, oua, branza si morcov ras, niste mailuri pentru stagii, o tentativa de meditatie si voi; azi am pauza de copii, deci mai mult timp cu mine.
E randul vostru acum. Sunt aici. Am doi umeri si briose bune, fara praf de copt si putin zahar. Si zambesc!
Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s