Romanesti

Despre cum ma descopar

V-am spus ieri ca scriu, asa ca iata-ma-s: ma tin de cuvant! 🙂

Pentru cei care nu s-au apucat inca…odata ce te-ai pornit sa te studiezi, sa te descoperi prin cele mai ascunse colturi, sa dai praful de pe rafturi, sa arunci sosetele vechi si sa pui flori proaspete in vaza….nu-i chip sa te mai opresti. E ca un drog care nu-it face rau dar de care nu te mai poti lasa. Ce sa-i faci, fiecare cu dependentele lui, nu-i asa?

No bun, acum ca stie toata lumea ca mi-s dependenta…imi asum si chiar sustin. Pai cum altfel, avand in vedere ca de un an de zile ma plac mai mult, ma accept mai usor, ma iert mai repede si, cel mai important, ma inteleg mai bine. Un picior inaintea celuilalt, invat sa vad tipare acolo unde credeam ca asa sunt eu, n-ai ce-i face; invat sa merg pe firul problemei pana la radacina (care aproape de fiecare data duce pana departe, in copilarie); invat sa iert (pe mine sau pe altii); invat sa accept ca acum fac tot ce pot eu mai bine….dar stiu ca maine voi face si mai mult si mai bine; invat sa nu ma mai identific cu ceea ce fac bine sau rau si, cel mai important, invat sa iau lucrurile asa cum vin, fara sa mai incer sa pun tara la cale.

Asa cum probabil va asteptati, am si un caz concret sa va povestesc.

Pentru cei care nu ma cunosc personal, sunt destul de priceputa in amanatul lucrurilor. Am de dat un telefon scurt dar important? Sun mai tarziu… Vreau sa ma duc la mediateque? Maine… As face niste biscuiti cu ghimbir. Maine… Cum e normal, maine se transforma in saptamana viitoare si, uneori chiar in luna viitoare….sau poate niciodata. De cele mai multe ori sunt eu cea care are de suferit. Uneori se intampla sa fie si altii…
Si mai concret: saptamana asta mi-am propus sa fac unele lucruri care pentru mine sunt exact ce am cerut. Am ocazia sa experimentez strangerea de fonduri pentru un eveniment cultural. Nu am nicio urma de experienta in domeniu, dar am materiale sa ma documentez inainte de a merge la firmele vizate. Am si confirmarea ca se poate de duminica. Termenul este pana pe 10 octombrie, ca pe 11 este evenimentul. Deci oarecum timpul este scurt. Adica ar cam fi cazul sa ma misc repede.
In fiecare zi imi jur in barba si pe ce am mai sfant ca ma pun si citesc cele 200 de pagini de carte si site-ul evenimentului, ca sa am ce sporovai. In fiecare zi fac orice, dar absolut orice altceva in afara de cititul acelor pagini. In fiecare seara eram foarte constienta de asta si imi reprosam ca am facut asa. In acelasi timp ma intrebam de ce naiba nu citesc in loc sa ma uit la un film, sa coc paine, sa citesc despre SCRUM (desi e util si asta) sau sa urmaresc mustele pe pereti.
Intrebare dupa intrebare, am aflat si raspunsurile. Acum stiu de ce….psihologul meu personal mi-a povestit si cum as putea folosi proaspetele informatii…ramane sa vedem rezultatele.

De ce aman lucrurile pe care imi propun sa le fac si toc timpul facand orice altceva?
Pentru ca asa am facut mereu. Pentru ca atunci cand eram copil aveam sarcini lasate de cu seara si, pentru ca aveam senzatia ca eu n-am timp sa ma joc sau sa fac ce imi doresc, evitam cat puteam sa fac ce mi se dadea. Pentru ca, desi nu mai sunt copil, am pastrat acelasi tipar de reactie. Acum eu imi trasez sarcinile, dar teama a ramas. In plus, atunci cand ma pun sa fac ceea ce mi-am propus, aproape de fiecare data este pe ultima suta de metri: inainte sa plec de acasa, inainte sa vina Olivier de la munca, inainte de termenul limita… Pentru ca asa faceam si cand eram copil…stiam la ce ora trebuie sa ajunga mami acasa, asa ca ma apucam repede de treaba. Normal ca de multe ori nu terminam in timp util…asa cum nu fac nici acum.

Ce e de facut?
Primul pas l-am facut deja, si anume am identificat radacina. Urmeaza ca de fiecare data cand se porneste vocea interioara sa imi spuna “lasa, ca le poti face mai incolo, hai sa ne uitam la un film”, sa fiu constienta de ceea ce se intampla si sa previn. Nu mai sunt copilul care nu se bucura de vacante, nu imi mai traseaza mami sarcinile, ceea ce am de facut sunt lucruri care chiar imi plac si nu mai este nevoie sa ma tem ca nu imi ramane timp pentru mine. Toate astea plus un efort sustinut de a nu mai cadea in rutina de pana acum, cu urmatul aceluiasi traseu.

De exemplu, maine voi citi cu siguranta, pentru ca voi fi constienta ca este ceva ce imi place si vreau sa fac. EU, nu altcineva. Si imi voi repeta asta de fiecare data cand voi fi tentata sa fac orice altceva. Plus ca stiu deja ca dupa ultima pagina citita ma voi simti mai bine.

Octavia de acum este altfel. Octavia de acum vrea sa evolueze. Octavia de acum reactioneaza constient si asta din ce in ce mai des. Desigur, asta presupune multe sapaturi si nu de fiecare data curate dar…daca altfel nu functioneaza, suflecam manecile cu placere.

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s