Romanesti

A plecat….

Si m-a lasat aici, asa…fara de prieteni vechi si de suflet. Uneori chiar stau si ma intreb daca nu cumva prietenii se fabrica dupa aceleasi metode ale branzeturilor frantuzesti….cu cat sunt mai vechi si mai urat mirositoare, cu atat sunt mai bune si apreciate. Cum adica prietenii urat mirositoare? Pai, voi cei care aveti prietenii d-astea vechi si cu panze de paianjen… cam de cate ori ati fost partasi la partile necurate si incurcate ale pritetenilor vostri? Nu cu miere si flori se leaga prieteniile astea, ba dimpotriva… cu plans si muci pe bluze, cu ganduri directe si fara ocolisuri, cu mici compromisuri din cand in cand si multe alte d-astea. Fara toate amintirile astea necurate, cum as fi putut s-o astept eu pe Mada la aeroport cu toate emotiile si tot dorul, amestecate la mine in creier si-n suflet?

A fost asa…ca un vis cu nori grasi si pufosi, ca o tarta cu spuma cremoasa de vanilie si ciocolata, ca o cafea brutala intr-o dimineata mahmura dupa sex… Si scurt. Dar mai ales scurt. 5 zile au trecut ca si cum n-ar fi fost. Dar au fost. Intens, chiar. Si le-am savurat pe toate intre 2 oameni dragi mie. Ba din cand in cand si cu un ceai, o prajitura, un pahar cu vin, un joc, o bicicleta, o cetate… amintiri, rasete inlacrimate, melancolie si alte emotii d-astea rascolitoare.

I-as fi prezentat toti barbatii din oras. As fi mers si pe la vecini, doar-doar s-o nimeri acel frantuz care sa-i fure inima Madalinei si s-o aduca aici, mai aproape de mine. Stiu cat de egoist suna, dar ma apar spunand ca ma gandesc la fericirea ei: indragostita, intr-un oras minunat si cu o super prietena langa! Atata doar ca e pretentioasa fata mea. Si n-o condamn, ca nici eu nu sunt departe….d-aia a trebuit sa vina bietul om tocmai din Toulouse ca sa ma cucereasca… Noroc ca s-a inventat avionul…

M-am gandit toata ziua la articolul asta. M-a ros pe dinauntru. Cel mai tare m-a ros in aeroport, in timp ce asteptam la coada sa-si lase bagajul si sa-si faca check-in-ul. Mai ales cand ne imbratisam si nu ne venea sa mai plecam. A lasat un gol… M-a facut sa-mi amintesc toate cate am trait impreuna, toate sedintele de terapie cu ceai si ras pana ne dadeau afara din ceainarie, de ceilalti prieteni care imi lipsesc… Nu mai scriu si ca am lacrimi in ochi acum, ca e prea rusinos…

Am speranta ca va reveni. Am intrebat-o cum i-a placut noua mea casa si se pare ca a fermecat-o putin. Poate-poate…. chiar daca si-a cumparat ca amintire un magnet…

Iubesc mult noua mea casa. Cam la fel de mult cat imi iubesc si prietenii. Si abia astept sa imi treaca pragul, pe rand, unul cate unul. Eu am 2 brate deschise, zambete nenumarate, tarte, povesti frumoase, branza si vin… Primesc si neprieteni, dar cu preselectie, ca e casa mica 🙂

photoeffect_1415818513672

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s