Romanesti

Ce ma apasa pe piept

Weekend-ul asta a trecut asa….repede dar nu foarte, cu de toate incarcat si cald, cu miros de tarta cu kiwi si ceai verde cu iasomie. Sambata am achizitionat dedesubturi inteligente, sa imi tina de cald iarna dar sa imi lase si posibilitatea elegantei. Apoi am pedalat repede spre casa, ca veneau musafirii. Niste zacusca, pufuleti si vin nou (am fost in sfarsit in magazinul rusesc din oras si m-am simtit ca un copil in raionul cu jucarii – numai faptul ca vedeam numele scrise in romana….sau produse clasice…), o afinata si un sos de ardei facute de bunica Elenei, niste frantuzisme aduse de Aurelie… a fost masa plina si atmosfera prietenoasa. La 3 dimineata am cedat somnului si ne-am retras fiecare la cabana plapumioara, pe unde avea rezervarea facuta.

Duminica, insa… a fost altfel. Doar noi doi si vantul de afara. Un ceai, un film, o fasole scazuta romaneste, o supa de dovleac frantuzesc, o tarta cu kiwi inventata, inca un ceai, o conversatie interesanta si lucrul cot-la-cot, fiecare in domeniul lui. Ne-a gasit miezul noptii inca dezbatand si facand planuri. Am adormit cu zambetul pe buze si cu un cap frumos pe bratul stang.

Desi frumoasa ziua de ieri, ceva nu era in parametri. Respiram normal, dar nu imi ajungea aerul. Si ameteam. Oboseala nu, sarcina nu, alcool nu. Mai era si o senzatie de presiune in capul pieptului. De parca cineva si-ar fi odihnit mana grea fix acolo. Pana si Pacificatorul incepuse sa se ingrijoreze. Asa ca a pornit intrebarile. Dintr-una-n alta, am aflat si motivul. Normal, pur psihologic….

Candva, in viitorul mai apropiat sau nu, voi da copiii pe un birou. Nu stiu exact data, dar imi stiu sarcinile. Si, pentru prima data in 32 de ani, simt ca voi avea o responsabilitate conforma varstei. Ceea ce ma bucura si ma inspaimanta in acelasi timp. Daca eu fac greseli, compania sufera. Si voi face, ca sunt om. Asa cum mi s-a spus la prima intrevedere, am nevoie de umeri rezistenti, sa poata tine responsabilitatea.

Plus ca sunt lucruri de care ma voi ocupa si despre care nu am cunostinte inca. Nu mi-e frica sa invat lucruri noi, dar simt ca nu voi avea timp suficient. Asa ca ma ingrijorez. Desigur, toate astea erau ascunse bine. Nu resimteam nimic la suprafata. Era un fel de calm dinaintea furtunii. Iar ieri a inceput sa se agite marea… Frumos, nu, cum ne autosabotam? Noroc cu Pacificatorul! Cine nu are Pacificator, sa-si faca rost, ca e foarte folositor.

Dupa ce am dat de urma problemei, aveam nevoie si de o rezolvare. Asa ca am incercat solutia multifunctionala in cazul meu: scrisul! Doar ca de data asta a fost un scris cu forme si linii, pentru a reprezenta un proces. Dupa cateva ore cu ochii in monitorul laptopului am invatat un instrument nou si am descoperit ca nu e chiar asa de grava situatia precum o schitasem mental. Apoi mi-au cedat ochii de oboseala… Macar respiram bine…

Din experienta proprie va spun ca de cele mai multe ori disconfortul fizic este cauzat de un stres psihic. Puneti-va intrebari, sapati adanc si veti gasi solutia. Nu e usor la inceput, dar merita efortul. Plus ca e un dublu castig: scapati de disconfort si de stres cu o singura miscare.

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s