Romanesti

Zambind

Poate pentru unii este prea multa bucurie si fericire intr-o singura inghititura. Va avertizez, asadar, ca urmeaza mult roz si multa pufosenie si….cum unii ar numi-o, multa imaturitate si lipsa de realitate. Dap, asta-s eu! Dar nu si in oglinda 😉

M-am trezit pe la 7, langa cel mai cel si foarte foarte om din lume. Am baut repede o cafea si, cu perna la purtator (adica imprimata pe fata) am plecat spre centru. Am rezolvat lucruri, am cumparat alimente si am inspirat adanc toti norii rari si albi ca de vata, imprastiati anemic pe un cer albastru-orbitor. Poate ca nu ma trezisem inca bine, dar mi s-a parut cald afara. Si m-am bucurat o picatura-n plus.

Cu ocazia asta am aflat ca orasul este foarte tacut dimineata. Putinii oameni care pot fi zariti cu coada ochiului la un colt de strada sunt adormiti si viseaza la cafeaua de la birou. Sunt tacuti si au miscari invizibile. E foarte liniste. Nici macar masini nu sunt pe strada. Doar cateva biciclete din cand in cand.

Am avut bilet de ordine cu numarul 001, am aflat informatiile necesare, m-am pierdut in ochii iubitului meu, i-am spus cum o sa intarziem diminetile la birou pentru ca ne vom opri la o cafea in centru, mi-a spus cum o sa ma sarute in graba si o sa ma trimita la munca. De data asta l-am sarutat eu.

In drum spre casa am savurat cu toate simturile. Aerul rece si curat. Soarele cald. Linistea orasului. Dulceata sarutului. Mainile reci. Vantul pe obraji. Zambetul pe buze si in par. Am mers incet, am privit casele, oamenii si cateii din lesa. Am ascultat copacii si pasarile lor. La un moment dat am realizat ca azi este Mos Nicolae si eu am avut incaltarile goale. Dar ce mai conteaza niste pantofi goi cand sufletul iti da pe-afara? Mosule, anul asta am tot ce imi doresc. Nici n-as sti ce sa-ti cer, de-ar fi sa vii. Mai bine mergi la altii, care te asteapta de multa vreme.

Nici macar nu mai simt ca parca e prea multa fericire. Este atata cata pot duce. Si se pare ca pot duce cantitati nemarginite. Ce sa zic… sa fie primita si impartasita! Ca ce rost are fericirea de una singura?

Ma duc sa dansez cu aspiratorul. Pe voi va las cu un moment dulce de ieri:

Fata era in plin proces de facut caca (da, stiu, scarbos, noi nu facem asa ceva). M-a chemat, pentru ca terminase. Cum era ea pe tron, cu halatul albastru ghemotoc si coroana roz pe cap, era foarte frumoasa. Si i-am zis.
Eu: esti foarte frumoasa
Ea: si C (baiatul) este frumos?
Eu: da, si el este
Ea: Octavia, cine este copilul tau preferat?
Eu: voi doi sunteti copiii mei preferati
Ea: noi doi, dintre toti copiii?
Eu: da, voi doi dintre toti copiii!
Dupa care am repetat mersul de printesa si facutul cu mana la popor.
Iar cand mama ei a ajuns acasa, fara halat dar cu coroana pe cap, a alergat in intampinarea ei strigand Super Maman! Super Maman! Super Ma-man! (cum o fi sa te intampine singurul copil asa, cand vii obosit de la munca?)

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s