Romanesti

Am revenit

Pfoaaaai, cate nu v-am povestit de ieri! Dar recuperez acush..

In primul si in primul rand, ieri a fost ziua mamei mele! LA MULTI ANI, MAMI! Venim sa te pupam imediat! Tot in primul rand, ieri a fost ziua Paulei Tuguiata! LA MULTI ANI, PAULICI! Te asteptam pe la noi; daca nu, te pupam cand venim! Si hai odata cu bebele! 😀

In al doilea rand, daca as fi ramas in Bucuresti, tot la PTC, ieri as fi facut 6 ani de angajat model. Si pentru ca mi-am amintit de asta, mi-am dat seama ca s-au facut 5 luni (numai) de cand sunt plecata si din Bucuresti si din PTC. Desi lunile-s putine la numar, eu ma simt de parca m-as mai fi nascut o data, doar ca putin diferita si putin schimbata. Ma uit in urma si am senzatia ca ma uit la o alta persoana, dintr-o alta lume si intr-o alta viata. Am trait asa de multe in astea 5 luni si 2 zile ca n-as avea pagini de blog sa le enumar pe toate. Noroc cu agenda de recunostinte, in care imi pun lucrurile, faptele, trairile si oamenii care ma fac sa zambesc. O sa fie placut sa le recitesc la sfarsit de an.

In al treilea rand, mai sunt fix 20 de zile pana imi vin cei doi musafiri ultra-mega-extra-hiper speciali. Ieri mi-au trimis amandoi poze cu tortul mamei, flori, casa in haine de Craciun (arata ca o casuta din povesti), catel si familie fericita. Imi lipsesc mult toate astea dar, in acelasi timp, viata mea cea noua nu mai este acolo. Acolo au ramas doar vizitele, parintii si amintirile.

In al patrulea rand, ieri a fost o zi mi-nu-na-ta! Ne-am trezit exemplar la 5:40 dimineata, am impachetat quiche-ul cu legume gatit de cu seara, am sorbit repede un cicorico si am plecat la drum. Drum lung, de 5 ore bucata. Cum am folosit covoaturage (adica iei pasageri necunoscuti in masina, ai companie placuta, cunosti oameni interesanti si salvezi banuti de drum), la dus am avut un cuplu simpatic de algerieni trecuti de 50 de ani. Ne-a povestit domnul despre calatoriile lor prin lume, despre natura superba din Algeria, m-a intrebat daca am reusit sa rezolvam problema comunismului si ne-a spus ca ne asteapta pe la ei. In ciuda gulerului muribund de la camasa si a barbii neglijente, domnul a fost o companie minunata si un conlocutor foarte placut. Ne-am despartit in gara din Marsilia cu strangeri de maini si numere de telefon schimbate.

Am avut treaba la consulatul Romaniei, care se intampla sa fie unicul pentru regiunea noastra, fix in Marsilia. In Franta mai sunt 2 – Lyon si Strasbourg. 3 consulate in toata tara! 3! De parca noi am avea si alte lucruri de facut in afara drumurilor la consulat…. Si vom fi obligati sa revenim: inscrierea certificatului de casatorie, certificate de nastere copii, pasapoarte copii sau orice alt act oficial om mai avea nevoie.

Pentru cei ca noi, care nu stiau, Marsilia este un oras maaaare, foarte industrializat, cu foarte multe artere de circulatie si pasaje subterane, cu trafic Bucurestean si marcaje rare, cu schimbari de sens pe strazi care nu au fost preluate de goagle si cu semnal gps slab, ca sa fii sigur ca te ratacesti. Ne-a luat vreo 40 de minute si multi nervi romanesti ca sa gasim adresa consulatului. Inca vreo 5 minute sa gasim loc de parcare si o ora ca sa rezolvam ceea ce aveam de rezolvat. De cum am sunat la poarta, m-am simtit ca acasa. Mi s-a raspuns cu acelasi sictir caracteristic functionarului romanesc, am asteptat la coada in fata unui geam minuscul, in spatele caruia nu era nimeni, am vazut acelasi functionar vorbind unora cu dumneavoastra si altora cu tu… dar cel mai grav, am vazut functionari care nu-si cunosc prea bine jobul si nu stiu ce sa raspunda cand oamenii le arata hartii imprimate de pe site-ul consulatului, cu informatii contradictorii.
Ca sa nu mai spun ca sala de asteptare avea acelasi aspect saracacios si prafuit cu care eram deja obisnuita.
Eu am avut noroc si am primit o doamna zambitoare, amabila si calma, care mi-a explicat frumos ce am de facut si si-a cerut scuze de intarziere. 10 ore de condus pentru 1 ora de rezolvat acte. Frumos, nu? Cum ar fi fost daca am fi uitat ceva acasa? Din fericire, n-am uitat…

La final am avut chiar si o ora intreaga sa facem ce vrem noi cu ea, pe mal de port indesat cu barcute. Ne-am savurat restul de quiche plimbandu-ne prin piata de Craciun, am savurat o cafea cu frisca naturala si am facut 3 poze, dupa care ne-am miscat fundurile inghetate spre masina. Pe drumul de intoarcere ne-a tinut companie o fata simpatica, dar despre care nu stiu prea multe pentru ca a dormit vreo 4 ore si jumatate (timp in care noi am planuit excursii, am ras, am facut meniul de revelion si multe altele), iar cat a conversat cu Pacificatorul-sofer, eu ii uram mamei prin telefon toate cele. Am auzit doar intamplator ca are ceva dureri pelviene pentru care se sfatuia cu Pacificatorul despre uleiurile esentiale si ca a facut un stagiu de tai chi undeva langa Touluose, plus ceva meditatie si homeopatie.

Ca o cireasa confiata pe un tort cu ciocolata si alcool, la dus am avut rasaritul pictat frumos pe bucata de cer din fata noastra iar la intoarcere l-am inlocuit cu apusul. Ambele, spectacole desavarsite de forme si culori. Nu ma satur niciodata sa privesc cerul!

La aterizare am gatit tiramisu cu biscuiti speculos, cafea si kahlua (pe care o termin eu acum), crema de caramel sarat si pudra de cacao. L-am degustat de dimineata si concluzia Pacificatorului a fost: “we are great! the best!” Sper ca va fi si concluzia vecinilor la care cinam in seara asta…

Ah, si azi vor fi 12 grade… Daca tot aruncati cu chestii in mine, va rog sa fie capsuni, visine in ciocolata alcoolizata si carti frumoase pe dinauntru.

P.S.: imaginea pe care am avut-o aproape toata ziua

him

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s