Romanesti

Vineri, 12

Asa de tare m-am distrat azi ca acum, la numai 19:38, mi se rostogolesc ochii spre buze, mi-e lene sa si mananc, ma dor genunchii si vorbitul cere o cantitate de energie pe care n-o am momentan. Drept urmare, sunt rasfatata asta seara si, cat pun eu ideile din capsor in articol, Pacificatorul pregateste cina.

Dar… sa incepem cu inceputul, zic… Ieri dimineata am primit un mail de la agentia de bone, cum ca au nevoie maine (adica azi) de o bona pentru un baiat de 3 ani, timp de vreo 2 ore, intre 11:30 si 13:35. Cum eram disponibila si n-as zice nu la ceva venituri suplimentare, am acceptat propunerea. Au uitat insa sa mentioneze ca mai este nevoie sa fac un drum suplimentar la casa copilului, inainte sa plece mama la serviciu, pentru a vedea cum arata copilul si unde locuieste. Nici mai devreme, nici mai tarziu de 8 dimineata. In mod normal n-ar fi fost tragic daca n-am fi mers aseara la o cina la vecini si nu ne-am fi pus la somn pe la 1 noaptea.

Drept urmare, dupa vreo 4 ore jumatate de somn si o cana cu cicorico, m-am echipat pentru cele 4 grade pe bicicleta si am plecat spre copchil. In fata statiei de biciclete mi-am dat seama ca nu am cardul la mine. L-am sunat pe Pacificator sa-l caute prin casa (eram convinsa ca l-am pus in buzunarul celeilalte geci) si asa am aflat ca e posibil sa-l fi pierdut. In acelasi timp am aflat si ca distanta este suficient de rezonabila cat sa fie parcursa la picior in cele 15 minute ramase (intentionasem sa ajung inainte de 8). Cu rasaritul de soare ca fundal si cu turbo speed in cizme, chiar am reusit sa fiu la 8:02 in fata usii. Abia cand i-am vazut expresia femeii cu 2 copii agatati de mana (despre care am presupus ca este persoana cu care trebuia sa ma intalnesc) mi-am dat seama ca nu sunt coerenta in explicatiile mele. Asa ca m-am oprit, am tras aer in piept, i-am zambit femeii si i-am mai spus o data cum ca am pierdut cardul si am venit pe jos. Din fericire era persoana potrivita.

Am insotit cei 3 membrii ai familiei pana la scoli, am facut cunostinta cu educatoarea si apoi am mers inapoi spre casa. Am mai cautat o data cardul, dar pare disparut in neant. O ora mai tarziu am pornit inapoi spre scoala prichindelului, sa ii dau sa manance. Am mers la el acasa, am folosit cheia primita de dimineata, am fiert niste orez la rosiile umplute din frigider, am manact cu el si am pornit inapoi spre scoala. Am asteptat o vreme in statia de autobuz dar, cum nu se zarea niciunul, am pornit-o agale, la pas (este viteza maxima la 3 ani, se pare). Dupa 1 km de purtat copil in brate si maini amortite, am ajuns in fata unei porti inchise, cu numai 25 de minute intarziere. Cu ochi rugatori si cereri de scuze, s-a indurat de mine domnisoara educatoare si l-a primit pe copil. Transpirata toata, facand matanii de multumire spiritelor ca am reusit sa ies basma curata, m-am indreptat spre agentia de bone pentru a lasa cheia. In fata sediului, surpriza, lacatale ferecate. Nu lucrau azi. Asa ca mai fac si luni un drum… Sa va zic pentru ce mega suma am facut toate astea? Mai bine nu, ca radeti de mine…

Am ajuns inapoi acasa, m-am uitat in gol vreo 40 de minute, am intins niste rufe la uscat, am vorbit cu mami, am aflat ca azi voi fi doar cu fata, pentru ca baiatul nu se simte bine, m-am echipat la loc si m-am tarat spre tramvai. Ca un facut, nu a fost nevoie sa alerg. Ca sa nu mai spun ca fata a fost o dulceata si chiar ne-am distrat impreuna. M-am simtit asa bine cu ea (ca fetele), ca i-am spus ca o sa ma casatoresc cu Pacificatorul. Mi-am amintit ca stau de vorba cu o fetita de 5 ani cand s-a strambat la ideea de iubire… baieti… Mama ei, in schimb, pe langa felicitari si mici glumite (iubitul ei se numeste tot Olivier, dar fara par), mi-a spus chiar s-o anunt daca am nevoie de cateva zile libere…

Cand, intr-un final, am ajuns acasa, mainile erau inca amortite, ma dureau genunchii de la geanta care s-a lovit de ei vreo 15 minute cat am carat copilul, DAR nu era nevoie sa fac absolut nimic, pentru ca Pacificatorul tocmai pregatea cina. O salata usoara si delicioasa, un green chaud (lapte, cacao, chartreuse verte) si inca o sesiune de Stapanul inelelor… cam asa se incheie ziua mea.

Maine ne ducem la Carrefour sa impachetam cadouri ca voluntari Les Restos du coeur. Dupa care somn de voie. Duminica probabil ca nu voi iesi din casa, desi…. nu se stie niciodata.

Cum la unii este deja sambata, ce planuri aveti pentru azi? Si… weekend frumos sa aveti. 🙂

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s