Romanesti

Spuse si ne…..spuse

S-a dus saptamana. Am clipit de 14 ori si a disparut. Norocul meu ca am apucat sa fac lucruri, sa vad oameni, sa dezvolt idei si sa beau cafele, ca altfel as fi crezut ca nici n-a fost. Asa stiu sigur ca s-a intamplat, ca ma uit la pagina cu value proposition (lucrata cu sudoare, stearsa de Calin si refacuta de mine – nah, ca te-am spus!), ma uit la pozele cu oameni zambitori, simt inca stransoarea imbratisarilor si gustul cafelei frantuzesti bauta in Bucuresti. Plus un stergar rosu romanesc pe masuta din living si ceva borcane noi cu ingrediente.

Tragand linie la sfarsit pot spune ca a fost frumos. Chiar si asa, gri, prafuit, inghesuit si murdar pe alocuri, cum mi s-a aratat Bucurestiul. Am avut senzatia ca a plouat mult in ultimele 8 luni, asa de multe cladiri nou rasarite am vazut. Si sufocante si gri si fara gust. Dar mai ales sufocante. Si au disparut copacii. Cu greu mai zaream cate unul abia tinandu-se in gaura din ciment.

Am lucrat la primul meu proiect de afacere. Mi-a placut la nebunie! Pana si drumul prin zapada umeda si rece spre Camera de Comert a Frantei in Romania mi-a placut. Si discutia avuta, si concluziile trase. Si noua mea carte de vizita. Si imaginea mai clara a ceea ce fac. Si cafeaua de la Starbucks. Si vizita la dentist. Si ca n-am reusit sa ajung la Camera din fata. Si ca am ras pana ne-au durut burtile pe unii, capetele pe altii. Si ca mi-a fost cald unde altora le era frig. Si PTC.

Am strans la oameni in brate de mi s-au lungit mainile. Am pupat obraji de mi s-au ingrosat buzele. Si, surprinzator, mi-am prezentat ideea de afacere pana am inceput sa ma simt confortabil cu prezentarea.

3 zile am lucrat cot la cot cu vechiul prieten si noul partener, Calin. Ziua, ca seara am vazut prieteni. In weekend am stat in san de familie, am gatit mucenici moldovenesti si i-am dus flori bunicii. Iar luni am alergat: am platit impozite, am reparat pantofi, am cumparat seminte felurite, am mancat croissante cu fostii mei colegi, am ras cu Iuliana (dentist de profesie), am mancat un cheesecake cu mac la Toleno (parca) si apoi mi-am facut bagajul. Marti am zburat inapoi spre cele 2 brate si 2 buze.

Orasul mi-a placut si nu mi-a placut. Mai mult nu mi-a placut, dar asa era si inainte. Oamenii, insa, m-au fermecat. Normal ca nu toti, dar majoritatea.

In mod absolut neasteptat, vizita asta a avut asupra mea un efect de claritate. Imi este foarte clar acum ce anume mai vreau imbunatatit la mine si ce anume am reusit pana acum. Imi este clar progresul facut, atat in limba franceza cat si in atitudine. Si, CLAR, am slabit, ca doar mi-a zis asta fiecare persoana reintalnita. Ah, si ma bucur tare mult de bucataria frantuzeasca, pe care o descopar inca. Nu m-as mai putea intoarce la prajelile omniprezente din gatitul romanesc.

De azi ma pun pe treaba: mai multa eleganta, mai multa ordine si mai putine lucruri adunate inutil, mai multa dedicare, mai mult trait si in continuare mult sport.

Cum era firesc, am incheiat calatoria razand. Zborul Bucuresti-Paris a avut intarziere, in conditiile in care aveam aproape o ora sa prind al doilea avion. Dupa ce am tras de cele 10 kg de laptop de la poarta E la poarta F, m-am oprit sa cer indicatii, vazand ca mai fac o daca controlul de securitate.

Eu: nu va suparati, e departe F49? Sa stiu cum alerg.
El: cand aveti zborul? Se uita pe bilete… ah, pai nu il mai prindeti, trebuie sa luati alt avion.
Eu: nu, ca il prind, doar vreau sa stiu daca e departe poarta, sa alerg. Eventual, daca puteti, sa anuntati ca sunt aici.
El: ah, nu, domnisoara, va spun ca nu il mai prindeti. Cunosc aeroportul si e departe poarta. Va trebui sa luati alt avion.
Eu: (intr-un calm total) ok, si ce am de facut?
El: (razand) am glumit, mergeti, nu e departe.
Eu: (zambind) nu sunteti deloc amuzant!

Control bagaje: doar eu si nenea de la securitate. Ma ajuta sa-mi intind toate bagajele in cate o tavita, imi scaneaza biletul si ma lasa sa trec mai departe, urandu-mi zbor placut.

Control pasapoarte: un baietandru caruia abia ii dadea mustata, fara sa imi fi vazut biletul sau buletinul, imi zice zambind “buna seara, unde mergeti?” Cateva secunde de stupefactie, zambesc, ii raspund, clipesc des, nevenindu-mi sa cred ca un francez vorbeste romana, catusi de putin. “Haideti, mergeti. O seara buna si zbor placut.”

Eram inca hipnotizata de conversatia avuta. Am ramas cu un zambet tamp pe toata fata pana m-am asezat pe scaun. Primeam la schimb zambete amuzate de la toti trecatorii din sens opus, care nu faceau decat sa-mi alimenteze starea de hiper-bine.

Am stat langa un cuplu de grizonati (normal), care se intorceau din Birmania. Am impartit saratele cu ei si ziarele pe care le culesesem din aeroport, le-am recomandat Romania si ei mi-au aratat poze din vacanta. La sfarsit mi-am adunat bagajele pe un carucior si am iesit doar in bluza sa-mi astept sotul in parcare. M-a rasplatit cu trandafiri rosii pentru asteptare si cu o aparitie sexi. Cum se poate sa te faci mai frumos intr-o saptamana?!

Cam asa m-am distrat eu de martea trecuta. Voi?

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s