Romanesti

Uite d-aia!

Mi-a luat ani buni de zile si multe vanatai in frunte de la dat cu ea de perete. Si multe lectii invatate, zic eu. Mai cu julituri, mai cu bandaje de culoarea pielii si rezistente la apa, mai cu ochi umflati… iar eu le-am luat pe toate in primire ca deh, erau ale mele si pentru mine. Cum era sa le refuz?

Ca sa nu mai spun ca acolo unde am crescut eu, oamenii fac tocmai pe dos de cum invat eu. Oarecum ma simteam ca un peste care inoata mereu contra curentului. Ciudata la inceput, speciala mai tarziu…desi eu eram aceeasi Octavia. A fost cu indoieli, cu intrebari fara raspunsuri imediate, cu tentative de renuntare si urmat calea mai usoara, a turmei. Ce zic a fost… inca mai este pe alocuri.

Eh, cum despre ce vorbesc? Despre nevoia fiintelor umane de confirmarea celorlalti, de a fi acceptati si incadrati in gramada. Da, stiu, nu suna frumos cand spui ca esti oaie in turma, dar asa o facem cu placere, de nici nu ne dam seama! Bine…unii isi dau seama, ce-i drept, si atunci incep o munca grea de auto-lamurire. Lamurire ca n-au nevoie.

Eu m-am lamurit. Si nici n-a fost asa greu, doar ca a durat mai mult :). A durat pana mi-am dat seama ca voi, ceilalti, nu ma cunoasteti. Si nici eu pe voi.

Poate ca vorbesc usor in fata unui grup de oameni (acum chiar imi place), dar nu stiti ca am avuti ani multi de timiditate si sentiment de inferioritate in raport cu aproape oricine. Oarecum, acum savurez acest “vorbit in public”, pentru ca este un castig pretios.

Poate ca ma vedeti fericita in relatia actuala si va ganditi ca am avut noroc. Cand colo, am avut doar foarte multa perseverenta. Cu foarte multe cafele cu necunoscuti, unii ciudati iar altii interesanti dar nu pentru mine; cu foarte multe nopti planse in fata sentimentului de neputinta si pierderii sperantei; cu foarte multe renuntari la mine, doar pentru a face sa mearga o relatie care oricum nu mergea, pentru ca simteam ca nu pot intalni mai bine si mai bun; cu pierderea mea in toate cautarile astea, ceea ce a fost cea mai dureroasa experienta. Am avut noroc? Poate. Dar cu siguranta l-am meritat! Si nu uitati ca o relatie se creeaza, in fiecare zi!

Poate ca imi cititi articolele si va ganditi ca vreau sa fac un MBA cand nici macar n-am un job platitor de taxe (bine, asta ma gandesc eu, dar nu cred ca-s singura), dar nu imi stiti motivele care ma alimenteaza. Si nu stiti cat poate fi de chinuitoare pregatirea pentru un examen intr-o limba pe care n-o stapaniti nici pe jumatate. Si nici cat de stresant. Plus ca exista si varianta in care nu iau examenul, si nu ajuta la imaginea din oglinda. Da, sigur, voi fi tot eu si daca nu il iau, dar cu o reusita in minus.

Poate ca ma vedeti traind in Franta si va ganditi ca am fost lasa sa plec din Romania, la mai bine. Chiar va invit sa incercati (pentru ca voi nu sunteti lasi, ca sa parasiti tara definitiv) sa locuiti un an intr-o tara a carei limba n-o cunoasteti. Fara job prestabilit, fara prieteni care sa va astepte la aeroport, fara parinti aproape. E frumos si greu in aceeasi masura. Descurajator chiar, din cand in cand.

Eh, lista-i lunga, ca la fiecare. Si stiu ca pare un fel de justificare care contrazice ideea articolului. Si ce? Eu stiu ca nu este. Eu si inca vreo 6-7 oameni, care chiar ma cunosc.

In ultima luna mi-am dat seama ca imi fac mustrari de constiinta si apoi tot eu ma scuz. Pentru toate motivele de mai sus plus inca vreo 658. De ce? Pentru ca asa am stiut dintotdeauna. Ceilalti ma judecau iar eu ma scuzam, prin vorbe sau prin fapte. Singura diferenta este ca acum, ceilalti sunt eu. Si pot spune ca fac o treaba al naibii de buna! As fi chiar mandra daca nu mi-ar veni sa plang…

Bine, n-o sa ies in strada doar in chilotei, pentru ca-i frig si am deja partenerul de viata pe care mi-l doream. Dar o sa fac toate celelalte. Inclusiv sex in padure, daca asa ne vine. O sa mananc inghetata inainte de masa, o sa alerg atunci cand simt ca vrea si corpul meu, o sa citesc pana la epuizare, o sa incerc tot ce mi se pare tentant si o sa continui sa ma iubesc si daca nu imi iese…cu alte cuvinte, o sa imi traiesc viata mea, care….desi pare socant pentru unii….imi apartine! Si nu, n-o sa intreb pe nimeni daca pot! Pentru ca, de cele mai multe ori, daca vreau, pot!

Hai, poate si tu! 🙂

Advertisements
Standard

2 thoughts on “Uite d-aia!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s