Romanesti

Am clipit o data si…

A trecut ziua, apoi saptamana, luna si in doar cateva ore anul! E de ajuns sa inchid ochii si sa inspir adanc, ca iar sunt in aeroport, de mana lui, nestiind spre ce ma va purta avionul asta. Cu tati emotionat si mami medicamentata pentru a-si pastra calmul, cu fratele plin de glume, Calin si Deiu zambareti. Ne-am pozat, ne-am imbratisat cat sa ne ajunga pentru cateva luni, ne-am pupat nenumarat si apoi am ramas doar noi doi de-o parte a portilor, fluturand mainile si genele catre ei, ramasi muti de emotie de partea cealalta a portilor. Apoi un coridor lung si oameni grabiti. Iar noi indragostiti. De mana. De inima. Ne tineam…

Am zburat fiecare in cate o directie, doar ca sa ne regasim cateva ore mai tarziu in Toulouse. Noua mea casa. Impreuna. Eram asa de fericita ca nu mai aveam loc de intrebari. Mi se parea totul foarte firesc. Ca soarele de pe cer.

Pentru cine n-a schimbat inca patul de acasa pe o tara noua, nu stie ce urmeaza dupa desfacerea bagajelor. Muntilor de bagaje in care ti-ai oprit franturi din viata de pana atunci. Nici eu nu stiam. Poate a fost mai bine asa. Poate ca altfel n-as fi avut curajul.

Mi-am luat la revedere treptat. De la romaneste peste tot. De la fete cunoscute. De la libertatea jobului. De la prieteni vechi. De la caine pupacios. De la legume din gradina. De la ciorba acra. De la stabilitatea vietii de pana atunci. De la inghetata la fiecare colt de strada. De la bere ieftina. De la casa si masina. De la Herastrau. De la vechea eu. Cu lacrimi in ochi le-am lasat pe fiecare sa se aseze in cutia ei cu amintiri.

Am plans mult. M-am simtit pierduta des. Obosita aproape constant. Am oftat atat ca as fi putut urca pana la luna. Dar m-am oprit. Putin cate putin m-am simtit iar acasa, doar ca in alta casa. Am inceput iar sa vorbesc cu oamenii, doar ca in alta limba. Am inceput iar sa mananc ciorba, doar ca dulce. Am schimbat berea pe vin. Am descoperit ca Toulouse este o mare gradina, cu pomi fructiferi la tot pasul. Am adunat prieteni noi. Am mangaiat cainii altora. Am fost platita sa ma joc cu 2 copii minunati. Am schimbat masina pe bicicleta. Am masurat la pas fiecare parc din oras si padurile de langa. Am invatat sa fiu iar eu, doar ca altfel.

Poate ca as fi reusit si fara el. Nu stiu si nici nu vreau sa aflu. Dar cu el a fost perfect. Si va mai fi vreo 2 vieti de acum incolo. Pana si lacrimile au fost perfecte, pentru ca au fost de mana lui si pe umar frumos mirositor. Omul asta este un fel de bol magic de cristal, care stie mereu ce si cum sa spuna ca sa scoata din mine razele de lumina. Poate d-asta stralucesc acum ca un ciob in soare. Cu el am invatat ca perfect nu este perfect. Ca tocmai impuritatile vietii ii dau sens si savoare. Ca uneori e placut sa nu stii ce te asteapta dupa colt. Ca si juliturile din genunchi sunt folositoare si trec repede cu unguent de propolis si pupaturi lipicioase. Ca e ok sa nu poti. Ca e uman sa te doara. Ca el e acolo pentru mine si ca ma accepta si ma iubeste asa, impura si julita in genunchi.

Am articolul asta in minte de mai bine de-o luna. L-am scris de zeci de ori si il voi mai scrie de inca o suta, probabil. De fiecare data imi aduce amintiri si trairi la suprafata. Acum mi-a adus lacrimi in ochi. Ma uit in mine si ma surprind. Invat sa traiesc o viata pe care nici nu stiam cat de mult mi-o doream. Invat sa fac trasee cu bicicleta, sa alerg singura, sa spun nu cand asa simt, sa fac sos bechamel, sa accept oamenii cum sunt ei, sa dau drumul, sa ma intreb ce vreau si apoi sa mi-l obtin, sa iubesc liber, sa traiesc fiecare azi fara sa il planuiesc pe maine (prea tare), sa inteleg ca e ok in mai multe feluri, sa imi aranjez parul, sa imi organizez mai bine timpul si biroul. Dar cel mai tare invat sa imi fiu recunoscatoare. Pentru ca ma lupt, pentru ca nu renunt, pentru ca am invatat franceza intr-un an, pentru ca am incheiat primul contract de munca, pentru ca dau examen de admitere la master, pentru ca mi-am modelat un corp din ce in ce mai frumos si sanatos, pentru ca sunt din ce in ce mai femeie, pentru ca sunt mai buna din toate punctele de vedere. Nu se numeste lipsa de modestie, ci acceptare. Asa cum ne acceptam esecurile, frumos este sa ne acceptam si reusitele. Ba chiar sa le sarbatorim, pe amandoua! Pentru ca ele ne compun.

Acum un an imi imaginam ca o sa am job intr-o luna, prieteni noi in 3 si copil in 12. Job am avut in 2 luni (desi nu ceea ce cautam), prieteni noi inca nu sunt sigura ca am (prieteniile se leaga in timp si experiente), copil am inteles ca nu eu il am ci el vine cand doreste. Iar noi profitam de timpul nostru limitat in doi.

Ce nu-mi imaginam acum un an insa este cat de schimbata ma voi regasi. De fapt, nici acum nu-mi prea vine sa cred cand ma uit in oglinda si imi zambeste o pustoaica cu par castaniu si fire albe, cu maini bronzate neuniform de la echipamentul de bicicleta, cu o rochita vaporoasa si sandale. Imi vine s-o iau in brate si sa-i spun cat sunt de mandra de ea si cat de mult o iubesc! Si chiar o fac, ca doar imi ajung bratele cat sa ma cuprind…

Oameni buni (si nebuni), lasati fricile la o parte si incercati! Ce va doriti si ce nu va imaginati! TOT! Ah, si…cel mai important, iubiti persoana din oglinda, ca depune mult efort ca sa fie la nivelul asteptarilor voastre!

Va dati seama ce an incepe azi?! Ca o ia inima la trap si imi transpira palmele numa’ cand ma gandesc! Lasa-l sa vina, ca sunt pregatita! Si daca nu-s, el tot vine, asa ca mai bine sa ma bucur de el. Mama mama mama mama, ce an urmeaza! Masteranda, muncitoare, calatoare si poate mai mult… Toate cu parfum de femeie romanca, doar ca frantuzoaica.

Merci beaucoup mon magnifique mari pour être là chaque fois que j’ai eue besoin de toi. Et pour m’avoir appris tant de choses. Mais surtout, pour m’aimer comme tu m’aimes!  Tu es magique et je suis chanceuse de t’avoir dans ma vie! Te iubesc, dragul meu dulce!

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s