Romanesti

Pot tot!

In ianuarie am inceput sa fiu o bucata de antreprenor. Si mi se parea asa, un urangotaur cu 4 capete si 5 guri, care scupa foc inghetat. Plus ca mai vorbea si pe frantuzeste iar eu inca nu prindeam toate cuvintele din zbor. Am tras aer adanc in piept si am prins urangotaurul de toate coarnele, privindu-l fix in ochi uneori, alteori cu ochii inchisi. M-a zdruncinat din cand in cand, m-a aruncat in aer de 7 ori si m-a prins de 5, dupa care a inceput sa se mai indulceasca. Iar eu am inceput sa-l inteleg mai bine, sa-l cunosc mai mult.

Voi, cei care nu vorbiti chineza, inchipuiti-va ca va duceti 6 luni in China, dupa care incepeti sa cautati clienti pentru afacerea voastra total noua, pe care nu o cunoasteti nici voi foarte bine, fara sa intelegeti prea clar cum e compusa piata chinezeasca. Ba, culmea, ca-i mai si gasiti pe ei, clientii viitori si potentiali.

Asa se face ca am cunoscut oameni, am mers la evenimente felurite, am citit aproape tot internetul si am inceput sa descopar antreprenoriatul frantuzesc. Dupa care mi-am dat seama ca eu chiar nu sunt pregatita. E ca si condusul unei masini. Pe masura ce cresc kilometrii, ne dam seama din ce in ce mai bine in ce ne-am bagat si riscurile pe care ni le asumam. Dar eu am copilot cand conduc. Nu sunt mai niciodata singura. Ba uneori am mai multi copiloti.

Intr-o zi copilotul principal mi-a pus o intrebare simpla dar de efect. Ce-as zice d-un master? De parca mi-ar fi citit gandurile cele mai vechi si dorintele cele mai adolescentine, sa stie ca un master/MBA pe taramuri straine era pe lista… Am luat ideea, am lasat-o la dospit, am mai citit putin internet, am rontait toate capetele de pix si am umplut multe foi, ba virtuale ba imaginare, ba celulozice. Concluzia a fost unanima: de ce nu?

Asta se intampla prin aprilie. Am redus viteza antreprenoriala si am inceput sa descopar cu ce se mananca Tage Mage. O cartulie de 1300 de pagini, buna de presat prajiturile cu foi, pe care eu am avut deosebita placere de a o rasfoi din scoarta-n scoarta. Formule matematice, geometrie, trigonometrie, logica, franceza…toate rezumate frumos la sfarsitul cartii in 13 teste de simulare. 3 luni mai tarziu terminasem cartea si crescusem increderea, dar nu suficient. Inca mai aveau loc discutii interioare despre cum o sa ma descurc eu intre toti frantujii si despre cum naiba sa ma aleaga pe mine intre toti candidatii. Uneori apelam si la copilotul principal si, ca prin magie, reusea mereu sa ma repuna cu burta pe pregatire si cu ambitia in varful capului.

In astea 3 luni, pe langa Tage Mage si 2 copii enervati de caldura, am citit foarte mult si am vazut aproape doar filme frantuzesti. Asimov, Musso, Le monde, Rendez-vous en terre inconnue si toate filmele care ne-au picat sub ochi. Ca prin farmec, m-am trezit intr-o zi ca vorbesc fluent si chiar ca incep sa scriu putin mai corect.

Saptamana dinaintea examenelor a fost dedicata pregatirii pentru interviu. Intrebari si raspunsuri despre de ce eu si de ce la ei, oftaturi multe si neincredere deasa. Ce naiba le trebuie interviu cu mine, ca doar nu ma angajeaza si nici nu ma platesc! Ba chiar eu ii platesc pe ei! Eh, intelegeam de ce, dar aveam nevoie sa scot nervii si emotiile pe undeva!

Am ales 2 scoli cu cate un examen fiecare. Eu mi-o doream pe a 2-a. A fost un fel de dragoste la prima vedere si eu ma si inchipuiam in salile de curs si la diverse activitati extrascolare. Dar examenul era greu si numarul locurilor limitat. Asa ca am luat un colac de salvare, sa fie.

Ziua examenului mult ne-asteptat a inceput la 6 dimineata, cu o cafea emotionata si pupici norocosi. La 8:15 eram in fata portii inchise si asteptam langa ceilalti candidati. Dupa ce am fost trecuta prin toate focurile, cu 2 ore de Tage Mage, 15 minute de pauza, 40 de minute de cunostinte profesionale si engleza, inca 2 ore de pauza, 30 minute de interviu in engleza si 45 de minute interviu in franceza, eram libera si epuizata. 8 ore! Doar atat a durat examenul de admitere… (va povestesc separat despre conditiile de examinare).

Azi, fix o saptamana mai tarziu, dupa multe verificari de inbox, am primit vestea mult asteptata! Am tipat usor soriceste in telefon, dupa care tare si topait prin casa, de una singura. Cand m-am oprit din topait si tipat, eram transpirata si inlacrimata, dar cel mai mult emotionata. E asa, ca un vis minunat, pe care l-am repetat de multe ori in somn dar la care nu indrazneam sa sper prea mult cu ochii deschisi. Ca deh, sa protejam orgoliul din dotare…

Tot azi (7 luni mai tarziu) ma simt puternica. Simt ca pot. Stiu ca pot! E frumos sa traiesti vise realizate. E la fel de frumos sa lucrezi la realizarea lor, chiar daca uneori este epuizant si descurajator. It pays off!

Stiu ca urmeaza 2 ani plini cu de toate, cu multa munca si proiecte de prezentat, dar nu ma sperie deloc! Ba chiar le astept cu nerabdare. Cu inima cat un purice de emotie si de necunoscut, dar cu tone de entuziasm!

Va dati seama, eu, Octavia Ivan, am venit intr-o tara careia nu-i apartin si m-am cerut acceptata si integrata. Un prim job, primii clienti si primele examene… The best is yet to come!

Gata, ma duc sa pun de-o prajitura cu multe caise si multa muzica. Pe voi va las cu un gand ce nu-mi apartine, dar care imi place tare mult: “Whether you think you can or you think you can’t, you’re right!” (Henry Ford)

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s