Romanesti

Lumea prin ochi romanesti si filtru frantuzesc

Aproape 15 luni de trait intr-o tara de imprumut isi lasa urme in viata ta. Oricat iti spui, cand esti cu bagajele la usa si pasaportul la vedere, ca tu nu, tu n-o sa capeti accent dupa 2 luni, tu n-o sa uiti sa vorbesti romaneste si nici n-o sa incepi sa scapi cuvinte frantuzesti in discutiile cu prietenii, tot nu scapi. Pentru ca, oameni buni, numai faptul de a vorbi 24/7 doar frantuzeste si de 2 ori pe saptamana (cand suna mami sau tati sau Calin) romaneste si este suficient sa iti fie mai la indemana expresiile frantuzesti ca cele romanesti. D-apoi cand incepi sa gandesti si sa visezi tot in franceza! (sau engleza, germana, chineza…in functie de unde ati pus cortul)

Tot nu sunt de acord cu pierderea radacinilor. Dar incep sa inteleg pesoanele care vorbesc o alta limba romana: mai cu accent, mai cu un “oui” sau un “and” sau “genau”. Si stiu mai bine acum ca nu o fac dintr-un simt de superioritate pentru ca ei nu locuiesc in Romania, cu muritorii de rand.

Pentru mine lipsa interlocutorilor romani este apasatoare. Dar ma descurc cu ce am si mi-am propus o lista de carti romanesti, de preferat cu un vocabular bogat. (daca aveti sugestii, le primesc cu drag) Si filme romanesti. Si muzica veche. Si prieteni noi romanesti cu domiciliu stabil in Toulouse si imprejurimi. Pana atunci, filtrez bine cand vorbesc cu oamenii si iese conversatia fluida.

Dar altceva aveam in gand cand am inceput articolul. Alt fel de schimbari perceptibile si traite voiam sa impart cu voi. In mare, este despre cum vad oamenii si lucrurile dupa ce am gustat putin cu lingura din supa frantuzeasca. Pentru ca, asa cum era normal, sunt diferente din plin (unele bune si altele ok) iar eu le iau pe rand si le incorporez (sau nu) in formatul la care tot lucrez de 33 de ani. (asa-i ca-s tinerica?)

In primul rand, oamenii calmi. Foarte calmi. Prea calmi uneori. Asta am observat eu in prima mea luna aici. Venita din zumzetul bucurestean, ma enervam in trafic (pasager fiind), ma enervam in hipermarket ca nu se miscau oamenii si carucioarele lor mai repede, ma enervam la terasa ca nu vine nimeni sa ne intrebe de sanatate….ma enervam din orice. Eram obisnuita cu viteza capitalei romanesti si corpul imi era setat pe repede inainte. Normal ca nu-i intelegeam pe sudistii francezi si calmul lor iesit din comun…

Dar, putin cate putin, i-am inteles. Am inteles ca in trafic asa sunt ei: respecta limita de viteza, ii lasa pe ceilalti sa se bage in fata lor daca e cazul, pastreaza distanta si…nu se enerveaza. Culmea, tot asa de repede ajung la destinatie…

Am inteles ca ei au cultul placerii (si nu vorbim de cea carnala). Ceea ce imi parea mie a fi niste zombi impingand carucioare goale in magazin sunt de fapt oameni care isi ofera timp sa aleaga ceea ce vor sa cumpere, sa descopere noile produse sau oferte, sa guste acolo unde li se ofera, sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri detaliate, sa schimbe idei cu angajatii magazinului. Din nou, tot in timpul in care eu imi faceam cumparaturile in Bucuresti si alergam printre raionuri. Nu numai ca m-am adaptat pentru ca i-am inteles si am fost de acord cu ei, dar chiar apreciez stilul asta. M-am surprins la ultima tura de cumparaturi realizand ca nu mai vad zombi, ci oameni ca si mine. Asta daca nu m-am transformat intre timp…intr-un zombi…

Am inteles ca iesitul la terasa este o placere, nu o obligatie. Este un moment pe care ni-l oferim si putem la fel de bine sa profitam de el. Fie in compania prietenilor, a iubitului, singura sau intr-o conversatie cu persoana necunoscuta de la masa de alaturi, un pahar de vin si un platou cu tapas merita asteptarea. Ei nu se enerveaza pentru ca ii inteleg pe cei care lucreaza in baruri (majoritatea avand cel putin o experienta din vacanta de vara) si inteleg ca nu sunt ignorati ci pur si simplu au fost alti clienti care au ajuns inaintea lor. Si chiar de se intampla sa astepte foarte mult (adica sa fie uitati), le reamintesc ospatarilor cu zambetul pe buze ca ei n-au comandat inca. Sunt oameni toti, pana la urma…

E frumos cand ai mainile pline de bagaje si cineva iti deschide usa ca sa poti iesi sau intra, dupa caz. E frumos cand oamenii din jurul tau practica empatia si compasiunea. E minunat cand ceilalti te inteleg atat cat pot ei inainte sa te judece. Si uneori aleg sa te ajute in loc de a te arata cu degetul.

Una dintre placutele surprize avute a fost cand am mers pentru prima data cu autobuzul. Oamenii care urcau ii spuneau buna ziua soferului, privindu-l si zambindu-i iar cei care coborau strigau de oriunde multumesc, la revedere, tot soferului. Acum fac si eu la fel si imi place de numa’!

Surpriza mare a fost insa vazandu-i cum se comporta cu cersetorii. Exista doua categorii de oameni pe strada: cei care au ales sa traiasca pe strada (si au intotdeauna cel putin un caine cu ei) si cei care au ajuns in strada fara sa fie dorinta lor (si acum cersesc pentru a avea ce manca sau pentru o sticla de alcool). Chiar daca nu doresc sa le dea bani, trecatorii le raspund la salut si ii privesc, le zambesc. Pentru ca (mi-a explicat Olivier evidentul) sunt si ei oameni si au nevoie sa fie tratati ca atare. Sunt si trecatori care le dau o tigara celor care le cer si stau de vorba cu cei care le pun intrebari. Niciodata cu vreun aer de superioritate sau cu repulsie.

E o lista luuuuuunga de lucruri, intamplari, atitudini, gandiri, oameni si locuri pe care le tot descopar de cand m-am lasat adoptata de Toulouse. Imi place tare mult orasul asta roz cu apa, soare, piste de biciclete, copii si catei. Sigur, are si pereti murdari, strazi cu gunoaie, trafic aglomerat si cate si mai cate; dar compenseaza cu branza si vin si tarte felurite si petreceri in centrul orasului. Oarecum mi-e ciuda ca nu am descoperit partea asta a Bucurestiului, dar o fac acum virtual, prin site-uri diverse de promovare si postari de la oameni dragi.

Pana la urma acasa-i acolo unde iti zambeste inima, nu?

P.S.: (Olivier a adaugat) Toulouse nu este Paris! Sau Marseille…

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s