Romanesti

Productie proprie

Petrec mult timp cu mine insami, amandoua la mine in capsor. Pe bicicleta, inainte sa-mi iau o mica vacanta neplanuita…acum prin mijloace de transport si schiopatand intre ele….

S-au facut 2 ani si in curand jumatate de cand nu mai sunt eu cea veche dar nici eu cea noua nu m-am descoperit inca. Asa ca astept cuminte undeva intre cele doua. Si observ in liniste.

Cum nu-mi mai plac mancarurile grase.
Cum am adoptat sportul ca parte integranta din viata.
Cum citesc cu orele, mereu curioasa de ce se va intampla in pagina urmatoare.
Cum iau oamenii asa cum sunt…din ce in ce mai des.
Cum nu am prieteni tot de 2 ani si aproape jumate. Si supravietuiesc…
Cum sunt obosita mai mereu. Nici nu mai stiu de ce….ca e frantuzeste, ca nu e romaneste, ca e scoala sau serviciu sau chiar amandoua, ca e frig sau prea cald….
Cum ma simt din ce in ce mai putin confortabil in mijlocul unui grup mare, mai ales de frantuji necunoscuti. Inca nu stiu daca e pentru ca e obositoare integrarea sau pentru ca sunt glumele fara explicatii.
Cum nu am timp de nimic. Parca as fi o batranica, in ritmul ei, facand mereu aceleasi drumuri si aceleasi seri…
Cum mi-e teama fara un motiv intemeiat. Ca nenea de langa mine, cu tunsoare ciudata si mers accentuat va sari din metrou cu geanta mea (ajuta si faptul ca un astfel de nene aproape a sarit cu telefonul meu din autobuz). Sau ca in camera din spate este un intrus care se piteste…

Apoi ma iau in brate si-mi spun ca e ok. Ca n-a fost usor. Ca inca mai este greu uneori. Ca am dreptul sa-mi fie teama si oboseala si singuratate.
Privesc din nou si parca vad diferit.

Cum m-am transformat intr-o fiinta noua. Suntem in perioada de cunoastere si acomodare.
Cum raspund pe cat de sincer, pe atat de simplu “nu stiu” cand sunt intrebata in ce limba gandesc. Pentru ca nu mai fac diferenta intre cele 3 ce se amesteca sub parul meu lucios.
Cum ma simt asa de aproape de o alta schimbare ca nici mie nu-mi vine sa cred.
Cum sunt din nou increzatoare.
Cum fac lucruri ce nici nu visam sa fac…
Cum stiu din ce in ce mai clar ce si cum.
Cum ma simt bine in pielea mea, chiar si obosita si batranica.
Cum ma apropii de dubla nationalitate (yeap, inca o noutate la care ma voi adapta cu timpul)

Familia Ivan este in Romania. Prietenii mei de ani de zile sunt in Romania. Familia Pillaud-Tirard este la 600 km departare. Prietenii lui sunt prin preajma. El e mereu langa mine. Dar in mijlocul tuturor eu sunt o unitate separata de fiinta. O individa. Si ma percep ca atare. De mine depind toate celelalte: fericirea mea, energia pierduta si negasita inca, sanatatea mea, reusita mea. El ma ajuta, bineinteles. Si ma incurajeaza. Dar nu va alerga la maraton in locul meu (ca tot nu il pot face cu un singur picior).

A trecut un an de Madame Comm la Capgemini Toulouse (multumesc pentru urarile primite). Si am un papirus de zeci de metri cu toate actiunile facute. Nici mie nu mi-a venit a crede cand am auzit insiruirea. Ieri am inceput organizarea petrecerii anuale. Aceeasi petrecere ca anul trecut, doar ca alta organizatoare – mai relaxata, mai cunoscatoare, mai increzatoare.

Poate ca nu mai scriu asa de des si nici pe Facebook nu ma mai plimb prea lung dar sa stiti ca ma gandesc mereu la voi. Si imi lipsiti.

LE : 5 minute dupa publicarea articolului am aflat ca bunicul meu drag a obosit si a decis sa se odihneasca de trait. Si-am plans de dor si de gol. Pentru el si pentru bunica mea draga. A ramas un gol. Si multe amintiri minunate. Sunt norocoasa ca v-am avut in viata mea. Si va multumesc pentru cum si cat m-ati iubit.

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s