Romanesti

Mai bine

Mai bine, adica a fost si mai putin bine inainte.

Se fac in curand 2 luni de cand nu am mai tastat nimic aici. Si nu pentru ca nu as avea subiecte…sau inspiratie…sau dorinta…sau timp…. Pentru ca nu am avut puterea sa deschid pagina asta goala, pusa la dispozitia administratorului de blog. Mi-ati lipsit dar mai tare n-am putut.

S-au intamplat multe intre timp. Am organizat o super seara pentru 350 dintre colegii mei (pentru care am inghitit stres cu sticla de 1 litru), am mai trecut cu bine de o sesiune de examene (si nopti lungi), am petrecut Craciunul cu 2 nepoti minunati…. Cel mai important insa ramane faptul ca am implinit 2 ani de casnicie. 6 ianuarie, zi de vis! 🙂

Dar sa nu deviez de la subiect.

Mai bine. Adica eu sunt mai bine. Pe dinauntru. Unii dintre voi vor zice ca ma plang din nimic si vor schimba canalul (sa nu spuneti ca nu v-am avertizat). Altii, insa, vor empatiza si se vor regasi in randurile mele. Pentru ca NU, nu sunteti singuri. Se intampla si altora.

2016 a fost pentru mine interesant. Am muncit mult, am invatat si mai multe. Am crescut. Am facut sport. Am citit. Am vorbit multa franceza. M-am descoperit. Dar am si obosit. MULT. FOARTE. Très….

Apoi a venit 2017. Si nu eram deloc pregatita pentru el. Fara o vacanta adevarata in care sa-mi iau la revedere de la 2016 si sa intorc o pagina noua. Cu o sesiune de examene pe 4, 5 si 6 ianuarie….Cu multe schimbari la job…Cu frig pe care tot nu reusesc sa-l iubesc si sa-l accept…Cu sesiuni de dentist la 8 dimineata…

Intr-o zi mi-am dat seama ca nu mai pot. Ca nu mai am chef. DE NIMIC. Nu am devenit depresiva, ci doar nu mai reuseam sa simt placerea lucrurilor. Zi de zi, timp de 2 saptamani. Nu ma mai interesa nimic. Priveam peretii si ma fortam sa lucrez minimul necesar, ca sa pot pleca acasa, la alti pereti.

Oricat mi-am pus intrebarea si am intors lucrurile pe toate partile, nu am reusit sa inteleg de ce. Am cam tot ce isi poate dori cineva. Sanatate, familie, prieteni, un job care ma satisface, un sot minunat…. Incercarea mea de a intelege nu reusea decat sa ma faca sa ma simt si mai rau. Nemultumita…nerecunoscatoare…

Acum, ca scriu randurile astea, imi dau lacrimile. E nou pentru mine trairea asta. Si doare. Dar e a mea si a venit la mine. E aici. Ne privim si facem tot posibilul sa gasim o solutie.

2 saptamani mai tarziu si dupa o discutie Parinte (as in preot, Calin) si copil (eu), am 2 conluzii:
– sunt obosita peste limitele cunoscute mie pana acum
– fac lucruri pentru ca trebuie (mersul la job, la scoala…), cand tot ce imi doresc este sa nu fac nimic timp de cateva zile. Sa nu ies din casa in fig, sa nu ma trezesc dimineata, sa nu stau 8 ore in banca….

Cu ce ma ajuta realizarea asta? Ma elibereaza! Realitatea este ca nu am zile de concediu pentru a sta acasa si a face nimic. Adica as avea, dar mi-ar strica planurile de vacanta de mai tarziu. Ramane, totusi, alegerea mea de a nu sta acasa. Daca as vrea cu toate celulele mele, Calin mi-a teoretizat ca se poate. Si ii dau dreptate. Concediu mai putin mai tarziu, zile fara plata acum, concediu medical…solutii sunt. Totul depinde de mine.

Spoiler alert: voi continua sa ma plang inca putin. Imi acord aceasta indulgenta.

Dar voi face mai mult decat atat. Voi dormi mai mult (este evident ca am nevoie, desi uneori nu prea imi dau seama). Voi privi din alt unghi zilele mele (pentru ca punctul de vedere este cel mai important). Voi medita pentru a regasi contactul cu mine insami. Si, cel mai important, voi accepta ca uneori sunt mai putin puternica. Ca e ok, sunt om.

Azi, prima zi dupa confesiunea cu preotul meu personal, am reinviat. La propriu. Am ras, am muncit cu spor (o mare parte din zi), am mancat o delicioasa prajitura din clatite, am profitat pana si de drumul spre casa, cu nerabdare de a-mi regasi sotul si o salata cu ton. Ca sa nu mai spun ca… SCRIU!

E 22:38. Ma duc sa dorm.

Va imbratisez pe toti pe rand. Imi lipsiti in fiecare zi in care nu va scriu. Multumesc pentru ca sunteti.

Si tu…Caline Ioane…e suficient raportul asta? Ca doar e datorita tie 🙂

 

 

 

Advertisements
Standard

2 thoughts on “Mai bine

  1. Tatiana says:

    Superb!Te admir ca ai avut curajul sa-ti deschizi sufletul! Suntem oameni, nu roboti😊!😚. Acceptarea starilor este deja un mare pas inainte😃.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s