Romanesti

Unde esti, chefule?

Ma plictisesc ingrozitor. Este a 2-a saptamana de vacanta scolara, ceea ce inseamna ca nu lucrez si, in loc sa fac toata lista de lucruri la care ma gandisem inainte, stau si ma plictisesc. Pe afara nu ies prea des, ca e frig. Alergat nu, ca nu reusesc sa ma mobilizez. Bicicleta nu, ca au inchis o portiune din traseu si nu m-am obosit sa caut variante. Bijuteriile m-asteapta pe masa de lucru sa fie create. Cartile sa fie citite. Curatenia sa fie facuta. Hainele sa fie calcate. Prajiturile sa fie testate. Franceza sa fie invatata. In schimb, eu ma plictisesc.

Saptamana asta am reusit sa fac un desen, un tablou din pietricelele adunate de pe plaja in weekend si sa ma plimb pe inserat cu aparatul foto de gat, dar fara sa fac vreo poza. Cam atat. In rest, mai spal un vas, mai dau cu aspiratorul, mai niste haine spalate, un articol scris, niste mancare gatita. Nimicuri, ca le faceam si cand lucram extenuantul program de 8 ore pe saptamana.

M-am asezat cu mine pe canapea, cu muzica ambientala pe fundal, si m-am intrebat ce se intampla. Am aflat ca nu am chef de nimic. Ba chiar ma simt putin obosita. Apoi mi-am propus sa fortez putin nota si sa incep sa fac lucruri, ca uneori pofta mai vine si mancand. N-a mers. Am iesit o data sa alerg si o data cu bicicleta. Aia a fost. In schimb, idei am garla!

Nu ignor faptul ca sunt printre straini, folosesc romana de doar cateva ori pe zi, nu am varianta de a suna un prieten pentru o plimbare sau o conversatie pentru ca nu am prieteni aici inca… Adica am cunoscut oameni, dar nu sunt Calin sau Mada sau Tatiana… Imi lipsesc oamenii astia si imi lipseste sa-i am aproape. Mi-am dat seama de asta ieri, cand m-a sunat Calin doar ca sa imi spuna ca a realizat un lucru la care lucreaza de un an de zile (bravo, Garlic!), pentru ca simtea nevoia sa impartaseasca fericirea lui cu cineva care se bucura pentru el si odata cu el. In mod normal ne-am fi intalnit seara la un macaron si un pahar cu vin…

Nu mi-e dor de Bucuresti, nici macar de caine si familie, pentru ca vorbim in mod regulat (mai ales cu animalu’) si stiu ca sunt bine. Dar mi-e tare dor de toate celelalte lucruri marunte si de oamenii din viata mea. Ah, si de bors, ca ciorbele cu lamaie nu au acelasi farmec. Nu am mai condus din iunie. Nu am mai avut un job serios din iunie. Nu mi-am vazut prietenii tot de atunci. Vinerea viitoare o voi astepta pe Mada la aeroport si asta ma face sa ma simt ciudat, pentru ca imi voi astepta un prieten intr-un loc strain, in rol de gazda. Va fi prima data cand arat cuiva strain de oras Toulouse-ul (sa ma ierti, Mada, daca nu imi iese chiar asa de bine).

Am inceput sa cunosc orasul, inteleg si vorbesc limba, ma descurc singura in orice situatie. Dar nu ma simt inca acasa. Si asta doar pentru ca lipseste un aspect important: prietenii. Irina, cu care sa merg la sala, Calin cu care sa ma stramb la copii, Tatiana cu care sa dezbat sensul vietii, Mada pe care s-o apostrofez ca e workoholica, Paula pe care s-o intreb cand face bebe, Csilla a carei burtica inca mai poate fi mangaiata, Clara cu care sa ma imbratisez… Pe majoritatea ii cunosc de ani buni (mai putin Calin, care a crescut intr-un an cat altii in 8) si suntem acasa unii cu ceilalti. Ne cunoastem intim si ne-am acceptat demult defectele. Ne iubim in masuri diferite. Sunt si aici oameni cu care am impartit o plimbare in oras, un pranz indian, o portie de vorba dar….ii stiu doar dupa nume. Nu-i cunosc cu adevarat. Nu ne leaga nimic serios, nicidecum intim. Pana la urma….sunt numai 5 luni in curand. Doamne, cum a trecut timpul!

Sa ne fie clar: nu ma plang. Mi-am acceptat lipsa de chef si pierderea de timp. Desi, cum bine spunea cineva…timpul pierdut cu placere nu este timp pierdut. Asa ca ma duc sa ma plictisesc din placere. Poate fac o ciorba cu lamaie. Poate termin tabloul cu pietricele. Poate ma duc sa alerg. Poate mai desenez ceva. Poate fac niste margelute. Poate citesc o carte. Sau poate nu…

P.S.: de dimineata Pacificatorul mi-a aratat poze facute de el aseara prin oras. Intr-una din ele eu am vazut oceanul…

P.P.S.: Mos Craciun, daca nu cer prea mult, as dori si un prieten/ o prietena – un Calin-Madalina-Tatiana-Paula-Csilla dar intr-o singura persoana, care sa imi fie aproape si fizic. Cateodata am mare nevoie….

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s